un nebun cu ochii-nchiși părea cerul îmbrățișat în risipiri de stele tatuată pe retină frica părea o uitare amânată ceva vocale cu iz de floare amintea castanului că frunza nu doare - nu există clipă fără vină - se-aude șoptind o voce străină petcetluind muțenia rostirii - e doar rutină ritmul sevei în trunchi - nu-i alunga raiul din floare rădăciniile îi vor sta în genunchi de atunci un parfum de liliac aromește cerul prea scurs promițând izbăvire se nasc începuturi din nou iar anii sunt cocori de hârtie