Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2019

Luciditatea cifrei doi

Te-aştept ! de parcă aşteptarea e coală albă de hârtie Tăişul ei - o întâmplare, sfârşit ori început să-mi fie mi-i negru negru albul zilei, nici zorii nu-mi zâmbesc de când ai pus un punct atât de mic, rotund şi ai plecat râzând
Te strig! de parcă n-au auz, nici drumuri lungi, cărări subţiri Curgând prin umbre verzi strivite de lunecoase amintiri nu-i albă albă neagra spumă a îndoielii că te am Copacul vieţii a pierdut frunzişul tot şi-i ciot un…ram.
Te vreau! De parcă vrerea toată s-ar oferi în dar la nuntă Sau nou născutului ce-am fost, oricât destinul o să-ascundă Amar amar e visul dulce, viu, tăinuit ca pe-o greşeală a zilei ce mi s-a promis, lumina-i sfântă să nu doară.
Te-ascult! De parcă simfonie e pulsul gol de vreo minciună Cine-ar putea să mă trezească cu adevărul prins de mână? Prea tristă tristă e mirarea în haina ei mustind de vicii Eu, sufletul amanetat risc şi-l salvez de-un şarpe-al fricii!

Un tărâm de umbre pulberi

Cu-amintiri de dimineţi şi promisul cânt de seară *Moartea ne învie! – aud... Numai viaţa ne omoară!* Peste umăr nu-i nimică, dinainte... neştiute Clipe tainic speriate, câinii timpului asmute!
Îmbibate-n aur stins şi cu ochi muiaţi în lacrimi Stau pe şnurul nopţii stele depănând poveşti şi datini Pieptiş şade într-o rână, paznic mut pe şaua serii Un luceafăr aminteşte cum au înflorit ieri merii:
Albi şi plini de promoroacă, cu petale moi ca neaua Au înveselit văzduhul, slăbind vântului cureaua Să nu răscolească răul de miresme crengi ‘nfrunzite Umblând fluturaşi, tăunii şi albinele - ameţite
Cu fustiţă mult prea scurtă dintr-o pală de furtună Luna-şi potoleşte plete, când pe sâni o să-i apună Ultimi licurici nătângi cu lucirea lor ascunsă Lângă-a bolţii balama cerului jelind, neunsă...