Un vid mă-nşfacă, eu mă las muşcată Cu degete fărâme mă închin... Încrederea nu-i oarbă, doar prea beată Ce trist e prea-puţinul când e plin… Prea plin de aşteptare ca o frunză Ce-şi vinde verdele între pământ şi cer Îţi simt amaru-nchipuit pe buză Narcotic, delirant, mustind de fier Ce-aş deveni un strop de sfinţişoară Din vise albe împletind aripi Cu ochi mijiţi, alint să-mi înfiripi! O naştere mi-ar fi a doua oară… La o-adică-i doar …închipuire Ca un pahar de vin prea roş’, prea plin Înghit în sec, curgi devorat prin mine Ca o clepsidră tristă, tot mă-nchin. x