Aiurez… aiurez repetând silabisită o idee ţigara timpului pe buza clipei i se-ncleie Nu simţi? În nicăieri îmi curge lacrima coclită nici s-o mai plâng nu pot! Să-ţi fie fericită o neputinţă adunată-n stoc?… o denumeşti plin de emfază – AMOC! Nici n-ai gustat, şi nici n-ai pipăit arsura! cum reuşeşti să schimbi în cântec toată …ura? apoi cu gesturi ca de primadonă să părăseşti costişa, să primeneşti o zonă ce ne fusese oferită-n dar… ce zar amar ne-a dat – ce zar?! zadarul s-a lichefiat (iar forma sa pătrată, priveşte, nu-i pătrat!) ca-ntr-o reţetă prea rudimentară, neştiută de o rudă – de la ţară - prefăcută… bălteşte neputinţa, am acru în priviri nemestecate-n gene sunt fel-şi-fel de vini tu, fără de chirie nu-mi tulbura odihna ungând himeric sufletu-mi… te miri? Miroşi a tinereţe pierdută-n verde curs pe o cărare strâmtă ce nu mai are …puls! Aiurez, aiurez, prefac în punct rotund şi ultimul meu crez… din mine-o să mă mut.

    M-am topit cum se topește miezul verii-n amintire Mute, umbrele alintă pulberi fine pe poteci Din cer lacrimi curg șiroaie, îngerii îmi dau de știre Că-s îngăduită, Doamne, timpului ce-l naști și-l crești...   Din rărunchi adun simțire, fără să las...  garda jos Plătesc bir nechibzuinței tinereții-mi zvăpăiate Prunc cruduț te port cu mine, tot cu sufletu-ți frumos Rime-ntoarse vin de-a valma răscolind nopțile, toate...   Totdeauna-mi este teamă de-ale vremii neînțelesuri Mult mă chinuie și arde jariștea, focuri pândesc Suflete, îmi ești prieten? Îmi șoptești timid eresuri Păpădii din aur pur câmpuri verzi îmi năpădesc...   Doar când tihna-mi dăruiește dorului pace curată Mai îngădui pasului să se rătăcească-n drum N-ar ști gândurile mele, ursitoarea mea ingrată Că-mi purific existența chiar prin suferință-acum...   Ce-aș iubi un umăr cald, aș zâmbi de bucurie M-aș petrece pe cărarea unde flori răsar firesc Dar cândva, promis norocul rătăcitu-s-a-n chindie Rănile-n talpa iubirii m-a

  M-a trezit o pală, șuie pe sub visul năzărit Îmi părea că urc, dar... nu e luminat deajuns... Sfiit, gândul îi ținea isonul mintea stătea-n loc să vadă cum o inimă pulsândă și o fire stau grămadă... Ce folos! năluci, nesomnuri, îndoieli, unghere albe... toate stau nevindecate fără aripi de-a răzbate Ursitori, demult sunt pulberi, răstignite altui timp altor umbre strânse-n chinga unui mistic anotimp amintiri și-au luat răgaz au surpat dureri în ele roi de treceri prin păcat se ațin ca niște iele prin cenușă! Mi-e destulă astă vrajbă sfredelită, Doamne, nu-i da întuneric, așteptare pustiită... ce e tâmpla ? O arsură! Ada Nemescu