Pe obrazul meu azi lacrimile ard mi-ai trimis iubirea-n galantare! ai privit-o sub cuvânt cum doare din obrazul meu rămâne numai fard? Prinsă-n dor e tot IUBIREA, încă, Doar coșmaru-i chin premeditat Cum mi-ai smuls tăcerea din oftat! Geamătul răzbate rana ei adâncă. Parcă sufletu-nflorește deodată Aripile lui tresar prelung și lin Doar fereastra cerului, de chin Îl salvează cu speranță-nbujorată. Nici nu simți! în vorbe verși rugină Cum înveninează sufletul… cu foc! Vai, au gust amar, de nenoroc Pune greu oblon ferestrei de lumină. Lacrima s-a dus în noaptea rece Gândul savurează, chinul s-a uscat Inima, nu de cuvânt s-a clătinat, Ci de paloșul uitării ce nu trece. Deodată, floarea de iubire cade-n iarbă Prin visarea focului promis Stelele din sânul ei s-au stins? Din petale nu-i mai faci o salbă? Fuge fără vlagă ultimul oftat Către cerul imitând zăpadă Când iubirea-n zbor a refuzat să cadă Sufletul curat și blând, a lăcrimat.