sortind în ape tulburi, chiar timpului robire lumini se nasc icnind pe înălţate ramuri mă dor iar florile, setoase de-nfrunzire ce amintesc tăcut de ale frunzei hramuri   că ploile-au priviri şi se-nteţesc în nori chiar stelele ghicesc prin colţuri aurite în ceasuri albe, mute, visezi cum poţi să zbori prin galaxii vorace şi-amurguri părăsite   doar în al vieţii rai, triumf în chip flâmând, înfipt în carnea vremii, viu-gândul plânge tâmp tenebre de-mprumut îşi vând agoniseala sorbind din infinit şi praful şi cerneala   se dănţuie pe muzici, frenetic, unduios, cu un sevraj de cărnuri, dar fără destinaţii zvâcneşte-agoniseala acestui vers frumos   prin rugăciuni pioase ce flutură stingher ne parfumăm a îngeri, trezind pe Dumnezeu calm, alungăm cu rost, singurătăţi în ger  

sub nouri visători, mirarea e-n travaliu născând în întuneric misterul ca pe-o stea în ceruri, celelalte stau smirnă ca-n rozariu zdrobind în închinare, nesăbuinţa rea pendula-şi poartă rana din care curge timp se-mbată de-aşteptare cea mai timidă clipă îmbracă straiul ludic cu usturimi de ghimp destinului perdant îi plouă pe-o aripă doar ploii viitoare, îi va şopti cu rouă amarul nu-ndrăzneşte să ude vreo privire îmbrăţişări se nasc cu braţele-amândouă de fluturi albi, serafici, fiind îmbolnăviri sunt respirate umbre şi doruri dor ştiute văiugi încremenite îşi cer doar zăboviri. Mai curând prefer să am trandafiri pe masă decât diamante la gât. citat din Emma Goldman

Așa ploaie ne-ntâmplată, n-am crezut că voi gusta unde-i furișată, Doamne, linia din palma mea? cea cu nume de noroc, adâncită ca o rană s-a pierdut, e aninată fără rost, o biată...scamă Așa vânt, pătrat și-amar, n-am crezut că voi privi chinuita ta tăcere, mă încorsetează, știi? ce pliată-i așteptarea, ca o hartă-n mâna stângă iar străina ei cea dreaptă,  știe numai cum să plângă... Așa soare, sloi de foc, nu ating, nu cer, nu strig fierbințeli demult uitate, nu mă apără de frig se topește greu asfaltul, ca tămâia-n ochii sorții ne-nțelesul, printre rânduri - buze fade, scoate colții... Așa stele, inspirate, de-o iubire neștiută se așază-n cercuri limpezi, ca privirile de ciută ce folos mi-aduce mie, azi, un cer orbit și mut dacă numele șoptit ... cu iubire, nu-l ascult? Așa nu se moare, nu! nici trăi, doar legăna - o rădașcă crăcănată printre ierburi este viața! mușeței și albăstrele stau de strajă-n amintiri cresc speranțe colorate pe mormintele de vini.