Înfloresc iluzii Crezând că dincolo de umbre eternitatea e stingheră, iar clipa s-a topit în lacrimi cu frumuseţea-i efemeră. Dar lumea-i un păcat sinistru ce se repetă-n nesfârşit care-o fi fost, oare, motivul când visele s-au rătăcit? Acum, la tâmplele pădurii vântul în taină se strecoară făcându-mă să-mi fie dor de noi a nu ştiu câta oară. Când printre ramuri înfrunzite fuioare de lumină curg vom tresări de-oftează timpul şi se-ofileşte în amurg Când un sărut purta mireasma neîntâmplatelor plăceri lăsând destinul părăsit prin noaptea zorilor de ieri Fără să ştim că-ntr-o iubire, aceste sentimente mor, Trăim plângând din jurăminte ce le-am făcut întâmplător. Purtând pe aripi veşnicia în templul vechilor iubiri, unde-nfloresc în nopţi iluzii pe soclul altor amintiri. Nu auzim! oftează timpul şi fluturii suspină-n zbor zidit cu greu din mii de stele într-un pustiu multicolor. Efemeride În gara-aceasta fără nume este aproape ora zece, Octombrie și-adună în grabă bagajele-n peron. O plo