(acrostih timpului orb, mituit cu o şoaptă)  N e-au rămas uimirile mici... U zi, ploii datori, le purtăm descusute pe suflet U ndeva gleznele ni se ciocnesc mătăsos I eri, se scuturau plângând ultimii fluturi T impul captiv invocă de-a surda rugi A lămind văzduhul cu nuduri C um sporeşte albul luminii... U itând preţul ultim datorat ruşinii M usteşte a fior alb visul ce-aşteaptă T recerea vremii păşind peste şoaptă E ra un mâine sau un azi proptit cald pe trupuri I scusit dezmierdai săruturi prin umbre U itând pe banca noastră polenul să scuturi B eat clătinai geana cuminte, doar tâmpla E ra neiubită de-ajuns! Te curtau cohorte de eve S iluite prin vise, dorite prea mult, C um să te am veşnicit? nesătul de tumult !

    Ce-i  târziul  ? un flăcău ce la timp nu s-a trezit ceva neam cu veşnicia, strănepot al clipei, cred... ruşinos ca dimineaţa, a rămas trist, nenuntit ursitoarele planetei ceasuri bune nu mai pierd.   Sigur poartă un blestem, un totem ar fi deajuns? sau o amuletă rece, prişniţă la un călcâi cu unsori din nori şi ceaţă, pe la tâmple de-ar fi uns ar uita de neştiute, ar primi şi premiul întâi...   ... la o şcoală de iubire, începând cu dăruirea paşi mărunţi în pulberi dese, cu încetiniri ascunse şcolăreşte-ar avea bască şi ghiozdan, aşa-i menirea laude şi osanale stelelor ar fi aduse…   Dar târziu-i pierde vară! Universului, ţărâna o împrăştie-n văzduhuri în şotron închipuit o iluzie ar fi şcoala, şmecher - nici nu poartă vina, cârlionţi îi curg pe umeri,  târziului  fericit!   De ce-i vărul lui mai  breaz ?  Devremele  cel isteţ! Grăbit, trage după el zilele din calendar E drăguţ aşa imberb, grăsunel, cu părul creţ Dar ne fură existen

  Mi-au adormit şi apele şi plopii aflaţi în amintirea unui vis De când  încerc timid să mi te-apropii sperând,  că tu eşti pacea ce mi s-a promis   Aşa se nasc târziurile-n lucruri şi se tocesc cuvintele rostite De-o balama tocită atârnă scuturi în orizonturi parcă pustiite   Să-mi ceară demâncare-un pui de suflet Eu să-l îndop zâmbind, cu poezie dar să-l iubesc nu cred să mă încumet şi milă atunci, se poate,  să îmi fie...   ... Eternitatea, vocea să-mi sărute- ar vrea, cum vrea şi noaptea tainic să mă –mbie Dar, cum se împletesc de-a valma vrute Nespusele-or să moară-n sărăcie!   Voi scrie de acum nici verde, dar divin În mine vulgul n-are loc, îi e teamă de perla din cuvânt şi gustul lui de vin Neacceptat,  zadarnic o să geamă.   Şi toate au un suflu ireal Degeaba-s date cu tămâie strane Aş îngropa tristeţea sub un deal Să nu mai plângă vreodată, mame.   Să-mi scriu cu palma stângă numele pe ape, Aceleaşi adormite ca ş

    Prea vechi îmi pare râsul azi ca o monedă nouă din alt timp Mărşăluiesc tiptil păduri de brazi, doar eu mă-mpiedic de un ghimp   Un ştreang de stele mi-aş petrece cu jind, de gâtul sufletului orb, Cu steaua mea subţire-s zece pe cerul preaînalt şi negru ca un corb   Un trup, eu clipei i-aş sculpta C-un os fricos de sabie că-l taie, Având dreptatea chiar în dreapta mea Şi alţi fiori ascunşi în mâruntaie   Beţii năucitoare s-or uita cum s-au uitat nişte-amintiri năuce Sărace de-adevăr şi-o soartă rea mi-a amărât un ultim gust de dulce   S-a camuflat cuvântul, e ascuns! Minciuna are gust sălciu, o sare a-mprumutat aroma ei de mare, iar valul ce-a plecat, nu a ajuns   Mă pierd în aşteptările voalate, un alb şi rar  frunziş într-o pădure Dorinţi mă dor, zac reci şi neaflate ca diamantele-n amarul din cărbune   Eu neatinsă de lumină, nu iubesc! Când vrajba vieţii-i o silabisire de vocale mirări mă-ajung, şoptindu-mi să t

Azi mi-a bătut în poartă-ncet,  răbdarea Era în zdrențe biata, prăfuită Venea de unde-și rătăcise albul zarea Purta pe umăr visul, obosită * Aș fi primit-o dar, nici nu-mi eram Mă rătăcisem dincolo de mine Prin amintiri, iluzii, rătăceam Deasupra-mi stelele sclipeau divine * S-a sprijinit de-o creangă-a mea răbdare Un licurici ratase zborul nupțial Îngeri prea beți nu-mi suflă-n lumânare Imaginându-și raiul hibernal * Răbdare ,-i prea târzie tihna-amară S-a spart în țurțuri reci, ieri, așteptarea E desfrunzită via, călătoresc de-aseară Iar gândul la rever și-a scuturat și floarea * Într-un alt an, gătit ca de paradă Și parfumat a pace-n anotimpuri noi Dulăii sorții nu te-or avea iar pradă Răbdare , milă-mi este de ochii triști și goi * De mâine, prinde-ți fluturii în poală Salvează-i de înghețul din tăceri Norocul ne-o fi ghid iar șansa mai ușoară Întoarcerea-i în vis de primăveri * Azi a plecat din poarta mea  răbdarea Era în zdrențe biata, chinuită De ruga ei se-nfiora și marea Un br

  Nu există întuneric, doar lumina-i rătăcită Sora ei cea vitregă - bezna-i o … nesuferită Îi ascunde pe pungaşi, hoţi de inimi delicate Doar lumina bună este zi de zi, pe săturate… Flori de gând, petale ninse parfumate cu mister Ne-nconjor nenumărate, sufletelor noastre cer Şi cu pace şi cu zbucium, să răzbim pe-al vieţii drum Nu putem lăsa speranţa, floare delicată-n scrum! Romaniţă umpli câmpul cu petala-ți suflecată Nu vezi macul cum roşeşte în lan ascunzându-se? Crezi că albăstreaua mândră este cea mai vinovată? Să-ntrebăm măritul soare, razele-i să judece… Zare-albastră, flori de gând şi tu liliac în floare Să ne bucuraţi pe rând, aducând în inimi soare… Visele - fiicele nopţii şi un astru rătăcit Ne sărută pleoapele, spunând * Bine aţi venit!*

  "Dragostea miroase puțin a ... Dumnezeu!" eu însetata de cel puțin o fântână de vise am despuiat statuile cerșesc aiurea la capăt de pod întâmplă-se ce-o fi să se întâmple! cămășii mele i-am răsturnat cerul în poală... pe guler ros i-am peticit trei frunze albul să n-o doară m-oi oferi ca ultim dar de nuntă împătimindu-te pe tine dragostea miroase puțin a Dumnezeu, și-i bine! bietele mele bucurii vor fi ferestre în ele oglindindu-se alt cer contagios de tandru un smoc de gânduri ce flutură...altfel cortegiu sau promenadă viața se tot trece nu toți îngerii au aripi începe să se vadă!