pe o vertebră a vremii mă rostesc amestecând culorile îți amintești  destinele noastre risipite sinceritatea ca o armă singura armă respirația cu gust de sărut nopți visate în colț de surâs blestemam clipa ce sugruma timpul în jurul secundei ca o fundă simfonii de lumină îți trezeau dimineți clandestine aleile așteptânde îți mângâiau pașii împuținându-mă cu un oftat așa cum vântului i se rătăceau cu icnet luturile amintiri suntem pe a pendulei tânguire să ne închinăm a bucurie sufletelor noastre obosite ca unor fântâni ce nu mai știu a plânge   ;;; Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate.;;; Liviu Rebreanu în romanul Pădurea spânzuraţilor

…tăceri, tăceri risipite amar se despoaie ruşinate de-o ploaie cu gene întoarse-a mirare apoi s-au iubit îndelung pe aripi verzi smulse din gând şi-un rest ascuţit dintr-un punct… …surghiun îmi e devremele acum prea aplecat să guste din destul amuşinând târziuri, ademenind fiori în veghea unui ochi deschis, ghioc ascuns în flori …tăceri, tăceri mă-ndeamnă să-mi fac cuibul mut striga un sol pe coapsă, alt mesager pe gleznă mă vindecă de beznă, mă-ndeamnă să nu uit… nimicul şi-a uitat menirea, mi-e cald şi-mi este …mult pulsează roşul, doare dorul, dorit împătimit întregul este-un mit Picture -  Lilioara Macovei  - Corali