*** Nu e frântură-n lume, biet boț de viață nu-i Să nu-i sosească clipa amară-ncețoșată Să nu mă mai iubești ! E-n mintea orișicui ajunge înveninând și pe *  a fost odată * *** Să nu mă mai iubești ! spunea eternei ploi un singur fir de iarbă, și se-nverzea pe sine, privirea-și ridica din marea de trifoi, ferind cu lama-i naltă, armatele de fire *** Cu viers ce-aduce-a înger o cinteză cânta: Să nu mă mai iubești ! Cu ochii spre înalt Printre atâtea cânturi, al ei glas se pierdea Păcat de-a ei trăire, dar asta-i este dat! *** O floare ce-a prins rod, primind sărut din soare În pântec de petale își rostuiește-un dulce Șoptește-n frunza mamă avută din născare Să nu mă mai iubești ! Nici toamna n-o s-o apuce... *** La margine de hău, ca o pecete-a sorții O piatră de hotar se năruie pe sine Și bate disperată lovind străine porți Să nu mă mai iubești ! ea tace cu suspine *** Dar visul nenăscut, de beznă-nspăimântat Îi cere nopții mamă, pierdut de matca sa Să nu mă mai iubești ! Strivind am

(Seminței de măr) În față poteci, în mine mistere Se-ntrec felurit s-atingă lumină Prin pulberi de drum sclipind efemere Zac stele. Arzi lună, dar mult prea puțină Cu pasul desculț și tâmpla cuminte Mă-ntreb de ce vrăbii nu zboară-mprejur În zări umbre cresc, rostesc jurăminte Văzduhul e viu și aerul pur Mă-ndrept spre pădure, iluzii mă-ncearcă Ursite stau smirnă n-au timp de ursit Simt teama crescând sub strai, o libarcă s-ajungă la suflet ar vrea. E ticsit… …de neîntâmplări, de plecări și de ruguri E desferecată pădurea și verde Sunt crengi ce mă vor, mă strigă prin muguri În urmă cărarea orfană se pierde… Coșmarul se stinge sub pleoape febrile Pe buze am gustul seminței de măr Pierdută e frica, impulsuri caline Mă-ndeamnă să aflu curat… Adevăr! https://youtu.be/L1F3sHklg9k?t=14

(acrostih timpului orb, mituit cu o şoaptă)  N e-au rămas uimirile mici... U zi, ploii datori, le purtăm descusute pe suflet U ndeva gleznele ni se ciocnesc mătăsos I eri, se scuturau plângând ultimii fluturi T impul captiv invocă de-a surda rugi A lămind văzduhul cu nuduri C um sporeşte albul luminii... U itând preţul ultim datorat ruşinii M usteşte a fior alb visul ce-aşteaptă T recerea vremii păşind peste şoaptă E ra un mâine sau un azi proptit cald pe trupuri I scusit dezmierdai săruturi prin umbre U itând pe banca noastră polenul să scuturi B eat clătinai geana cuminte, doar tâmpla E ra neiubită de-ajuns! Te curtau cohorte de eve S iluite prin vise, dorite prea mult, C um să te am veşnicit? nesătul de tumult !

    Ce-i  târziul  ? un flăcău ce la timp nu s-a trezit ceva neam cu veşnicia, strănepot al clipei, cred... ruşinos ca dimineaţa, a rămas trist, nenuntit ursitoarele planetei ceasuri bune nu mai pierd.   Sigur poartă un blestem, un totem ar fi deajuns? sau o amuletă rece, prişniţă la un călcâi cu unsori din nori şi ceaţă, pe la tâmple de-ar fi uns ar uita de neştiute, ar primi şi premiul întâi...   ... la o şcoală de iubire, începând cu dăruirea paşi mărunţi în pulberi dese, cu încetiniri ascunse şcolăreşte-ar avea bască şi ghiozdan, aşa-i menirea laude şi osanale stelelor ar fi aduse…   Dar târziu-i pierde vară! Universului, ţărâna o împrăştie-n văzduhuri în şotron închipuit o iluzie ar fi şcoala, şmecher - nici nu poartă vina, cârlionţi îi curg pe umeri,  târziului  fericit!   De ce-i vărul lui mai  breaz ?  Devremele  cel isteţ! Grăbit, trage după el zilele din calendar E drăguţ aşa imberb, grăsunel, cu părul creţ Dar ne fură existen

  Mi-au adormit şi apele şi plopii aflaţi în amintirea unui vis De când  încerc timid să mi te-apropii sperând,  că tu eşti pacea ce mi s-a promis   Aşa se nasc târziurile-n lucruri şi se tocesc cuvintele rostite De-o balama tocită atârnă scuturi în orizonturi parcă pustiite   Să-mi ceară demâncare-un pui de suflet Eu să-l îndop zâmbind, cu poezie dar să-l iubesc nu cred să mă încumet şi milă atunci, se poate,  să îmi fie...   ... Eternitatea, vocea să-mi sărute- ar vrea, cum vrea şi noaptea tainic să mă –mbie Dar, cum se împletesc de-a valma vrute Nespusele-or să moară-n sărăcie!   Voi scrie de acum nici verde, dar divin În mine vulgul n-are loc, îi e teamă de perla din cuvânt şi gustul lui de vin Neacceptat,  zadarnic o să geamă.   Şi toate au un suflu ireal Degeaba-s date cu tămâie strane Aş îngropa tristeţea sub un deal Să nu mai plângă vreodată, mame.   Să-mi scriu cu palma stângă numele pe ape, Aceleaşi adormite ca ş

    Prea vechi îmi pare râsul azi ca o monedă nouă din alt timp Mărşăluiesc tiptil păduri de brazi, doar eu mă-mpiedic de un ghimp   Un ştreang de stele mi-aş petrece cu jind, de gâtul sufletului orb, Cu steaua mea subţire-s zece pe cerul preaînalt şi negru ca un corb   Un trup, eu clipei i-aş sculpta C-un os fricos de sabie că-l taie, Având dreptatea chiar în dreapta mea Şi alţi fiori ascunşi în mâruntaie   Beţii năucitoare s-or uita cum s-au uitat nişte-amintiri năuce Sărace de-adevăr şi-o soartă rea mi-a amărât un ultim gust de dulce   S-a camuflat cuvântul, e ascuns! Minciuna are gust sălciu, o sare a-mprumutat aroma ei de mare, iar valul ce-a plecat, nu a ajuns   Mă pierd în aşteptările voalate, un alb şi rar  frunziş într-o pădure Dorinţi mă dor, zac reci şi neaflate ca diamantele-n amarul din cărbune   Eu neatinsă de lumină, nu iubesc! Când vrajba vieţii-i o silabisire de vocale mirări mă-ajung, şoptindu-mi să t

Azi mi-a bătut în poartă-ncet,  răbdarea Era în zdrențe biata, prăfuită Venea de unde-și rătăcise albul zarea Purta pe umăr visul, obosită * Aș fi primit-o dar, nici nu-mi eram Mă rătăcisem dincolo de mine Prin amintiri, iluzii, rătăceam Deasupra-mi stelele sclipeau divine * S-a sprijinit de-o creangă-a mea răbdare Un licurici ratase zborul nupțial Îngeri prea beți nu-mi suflă-n lumânare Imaginându-și raiul hibernal * Răbdare ,-i prea târzie tihna-amară S-a spart în țurțuri reci, ieri, așteptarea E desfrunzită via, călătoresc de-aseară Iar gândul la rever și-a scuturat și floarea * Într-un alt an, gătit ca de paradă Și parfumat a pace-n anotimpuri noi Dulăii sorții nu te-or avea iar pradă Răbdare , milă-mi este de ochii triști și goi * De mâine, prinde-ți fluturii în poală Salvează-i de înghețul din tăceri Norocul ne-o fi ghid iar șansa mai ușoară Întoarcerea-i în vis de primăveri * Azi a plecat din poarta mea  răbdarea Era în zdrențe biata, chinuită De ruga ei se-nfiora și marea Un br