* Când trimiți solie Doamne macu-n lacrimi de păcat Roșul macului e plata pentru-un dor însângerat După ce pe neastâmpăr vom fi amândoi stăpâni Dacă am urca toți munții, de-am seca în noi furtuni * O poveste nu-i poveste, n-are sare și piper Dacă nu poartă în suflet unda dulce de mister Rouă preasfințită este clapa unui “mi”-n pian Să-mi închipui simfonia este dor de ani și ani * Vremuri grele trăim Doamne! este cel mai negru vis, Suferințe negândite ca vrășmașii ne-au cuprins Doar LUMINA ne salvează, altă șansă astăzi nu-i “Doamne, pune-ne pe creștet, mâna ta cu răni de cui” * Să-Ți cinstim sângele curs și durerea Maicii noastre Cu privirile spre cer, rugi trimise către astre! Din vis alb țâșnind dorința,-n piept cu neatinse șoapte Nu există întuneric, doar LUMINĂ nu e-n ... noapte! * Universul este o carte. Fiecare viață-i scrisă printre rânduri adunate-ntr-o poveste! Sau nespusă-i, O închipuire-n haos - cel născut dintr-o genune, Care îi va fi sfârșitul? … nimeni nu știe a spune *

  ... îmi şchiopăta gândul spre condiţia de larvă sub potcoave de vise exagerarea de a fi păşea desculţă în spatele umbrei doar o spirală dilatată a sufletului e amintirea ultimă nu-mi aprinde candele în cimitirul meu de idei încă nu mi-e noapte veştedă în partea stângă a universului zare-n întuneric mi-ai zvântat în adâncul palmei nici un alint nici puls cu ce să umplu golul plec fruntea şi geana cuminte înserarea îmi bate de trei ori în fereastră să nu-mi sluţesc visele mimând această moarte o funie o funie preludiu pentru agonii scăpate din copite de mânji îmi doresc altfel acel suflet cu ochii scoşi mă simt...

  Aiurez… aiurez repetând silabisită o idee ţigara timpului pe buza clipei i se-ncleie Nu simţi? În nicăieri îmi curge lacrima coclită nici s-o mai plâng nu pot! Să-ţi fie fericită o neputinţă adunată-n stoc?… o denumeşti plin de emfază – AMOC! Nici n-ai gustat, şi nici n-ai pipăit arsura! cum reuşeşti să schimbi în cântec toată …ura? apoi cu gesturi ca de primadonă să părăseşti costişa, să primeneşti o zonă ce ne fusese oferită-n dar… ce zar amar ne-a dat – ce zar?! zadarul s-a lichefiat (iar forma sa pătrată, priveşte, nu-i pătrat!) ca-ntr-o reţetă prea rudimentară, neştiută de o rudă – de la ţară - prefăcută… bălteşte neputinţa, am acru în priviri nemestecate-n gene sunt fel-şi-fel de vini tu, fără de chirie nu-mi tulbura odihna ungând himeric sufletu-mi… te miri? Miroşi a tinereţe pierdută-n verde curs pe o cărare strâmtă ce nu mai are …puls! Aiurez, aiurez, prefac în punct rotund şi ultimul meu crez… din mine-o să mă mut.

    M-am topit cum se topește miezul verii-n amintire Mute, umbrele alintă pulberi fine pe poteci Din cer lacrimi curg șiroaie, îngerii îmi dau de știre Că-s îngăduită, Doamne, timpului ce-l naști și-l crești...   Din rărunchi adun simțire, fără să las...  garda jos Plătesc bir nechibzuinței tinereții-mi zvăpăiate Prunc cruduț te port cu mine, tot cu sufletu-ți frumos Rime-ntoarse vin de-a valma răscolind nopțile, toate...   Totdeauna-mi este teamă de-ale vremii neînțelesuri Mult mă chinuie și arde jariștea, focuri pândesc Suflete, îmi ești prieten? Îmi șoptești timid eresuri Păpădii din aur pur câmpuri verzi îmi năpădesc...   Doar când tihna-mi dăruiește dorului pace curată Mai îngădui pasului să se rătăcească-n drum N-ar ști gândurile mele, ursitoarea mea ingrată Că-mi purific existența chiar prin suferință-acum...   Ce-aș iubi un umăr cald, aș zâmbi de bucurie M-aș petrece pe cărarea unde flori răsar firesc Dar cândva, promis norocul rătăcitu-s-a-n chindie Rănile-n talpa iubirii m-a

  M-a trezit o pală, șuie pe sub visul năzărit Îmi părea că urc, dar... nu e luminat deajuns... Sfiit, gândul îi ținea isonul mintea stătea-n loc să vadă cum o inimă pulsândă și o fire stau grămadă... Ce folos! năluci, nesomnuri, îndoieli, unghere albe... toate stau nevindecate fără aripi de-a răzbate Ursitori, demult sunt pulberi, răstignite altui timp altor umbre strânse-n chinga unui mistic anotimp amintiri și-au luat răgaz au surpat dureri în ele roi de treceri prin păcat se ațin ca niște iele prin cenușă! Mi-e destulă astă vrajbă sfredelită, Doamne, nu-i da întuneric, așteptare pustiită... ce e tâmpla ? O arsură! Ada Nemescu

  Înşelăciune cu iz de libertate .............................................. “Toţi îşi găsesc liniştea când se aşterne umbra numai pe mine noaptea mă ţine îndurerat şi treaz” Michelangelo ...................... neverosimil e zborul prea are aripi de plumb fiindcă s-a îndrăgostit de-un amurg de vară clipa sfidează întunericul mimează un sărut de femeie ce nu iubeşte se scurge nemilos timpul scrijeleşte vremii coajă parcă le e scârbă să moară-mpreună două gânduri se bălăcesc uitate-ntr-o băltoacă a amintirilor rămas-am puțină undeva în aer o întrebare se vrea spusă prea sunt departe calc pe vârfuri ca un borfaş indiferenţa mocneşte ca într-o spuză se vrea încotro şi curge în neştire înşelăciune cu iz de libertate vezi? lacrima perfidă s-a deghizat în rouă pe caldarâm spartă-n două în ea retina verde se pierde vârcolac rânjind la lună nouă .............................................. Ada Nemescu

  ACUM … deschid încet o fereastră, închid o durere în pumn ah! steaua mea subțire, s-a-nhăitat c-un vis  în şoaptă  aripile-s grele - plumb, zborul minţii e doar fum răzleţit parfum de floare simţi cum vremea nu aşteaptă? şchioapătă duminici oarbe desfrunzite simplu-n drum! pe un  portativ de umbre cineva-mi compune-o soartă… acum!              acum?                              acum... ... obosite-s de tăcere, geamuri ude taine-şi spun mă pândesc ca pe-un tâlhar prins pe-o cruce în nisipuri rari sunt paşii şovăielnici, stins e rugul, focu-i scrum ce nevoie am de oază în pustiu? clipe -n răstimpuri aripi sunt, de ceară stinse  cerşind  zborurile-acum, se încrucişează trenuri ca ninsori în anotimpuri…

Pe obrazul meu azi lacrimile ard mi-ai trimis iubirea-n galantare! ai privit-o sub cuvânt cum doare din obrazul meu rămâne numai fard? Prinsă-n dor e tot IUBIREA, încă, Doar coșmaru-i chin premeditat Cum mi-ai smuls tăcerea din oftat! Geamătul răzbate rana ei adâncă. Parcă sufletu-nflorește deodată Aripile lui tresar prelung și lin Doar fereastra cerului, de chin Îl salvează cu speranță-nbujorată. Nici nu simți! în vorbe verși rugină Cum înveninează sufletul… cu foc! Vai, au gust amar, de nenoroc Pune greu oblon ferestrei de lumină. Lacrima s-a dus în noaptea rece Gândul savurează, chinul s-a uscat Inima, nu de cuvânt s-a clătinat, Ci de paloșul uitării ce nu trece. Deodată, floarea de iubire cade-n iarbă Prin visarea focului promis Stelele din sânul ei s-au stins? Din petale nu-i mai faci o salbă? Fuge fără vlagă ultimul oftat Către cerul imitând zăpadă Când iubirea-n zbor a refuzat să cadă Sufletul curat și blând, a lăcrimat.

Azi clipele se-aștern în picuri deși Sunt altele decât suratele de ieri Iar timpii-s parcă tainic înțeleși Când vremea nu-ți oferă ce îi ceri…   E un mister ce ne-a rămas de dus Pe drumul dincolo de noi, umblat De pași uitați, de ce-am ales  apus? Avem un  răsărit , e fiecărui dat!   Pe umeri greu m-apasă îndoieli Las visul să viseze numai stele În suflet port numai livezi cu meri Imaginez corăbii mici cu vele…   Pe căi ce n-au aflat pasul desculț Gându-mi suspină atunci ca și acum Mă cert, mă iert, dar nu pot s ă  renunț În pumn ascund o lacrimă, și spun:   Trecutul – un damnat, vorbe răstălmăcește Se-aude viitorul? Sunt doar păreri și umbre Prezentul - zbucium viu, adulmecă, dorește Vezi? Prinse în buchet și morți și vieți ascunde!   Pe unde să pășesc, Doamne!...  pe unde?