Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2018

Scot din traista dimineţii, reci izvoarele de zi

***
Când nisipuri mişcătoare par a fi nişte câmpii
...
doldora de margarete şi de spice-n puf ușor
Eu din traista dimineţii, scot izvoarele de zi
ca să-mi spele de păcate, gândul prăfuit de dor
*
Îmi spusese mie maica: dincolo de rău, e BINE
Negura venit-a valma, tot aşa se duce iar
Floarea inimii se-ntreabă: dacă nu măicuţa, cine?
Să-mi aline din dureri, cu dulceaţă, drag şi har…
*

Cu privirea risipită pe fereastrele din vise
Văd în traista dimineţi, reci izvoarele de zi
Simt un suflet cum șoptește peste mările deschise:
Îngerașul meu romantic, eşti puternică, nu ştii?*
*

E un liliac destoinic, jumătatea mea visată
Cu privirea când senină, când pătrunsă de vâltori
Toate florile din lume, de parfumul lui se-mbată
Iar eu dorm pe pat de frunze îmbătată de spendori
*

Orice clipă ce se naşte poarta aripi de sfială
Ca o piatră prețioasă la grumaz de bidivii
la trăsura soartei frânte pe loitra de-ndoială
Mi-așez traista dimineţi cu brățări trandafirii.
*

Nu există întuneric, doar lumina e…

Dulcelui cu umeri dragi

💝
Doamne! de n-am parte de iubit sau de-un trai mai fericit fă-mă Doamne rândunea să bat depărtările împlinind urările ursitoarei mele, rea.... 💝 Iar de nu-mi dai aripi largi Doamne, salcie mă faci? să-mi plâng dorul peste apă unde căpriori se-adapă lângă mal cu flori și fragi Dulcelui, cu umeri dragi.... 💝 Vezi? din șansa mea puțină n-am avut chip de regină n-am purtat în sân ascuns decât dor nescris, nespus... Poți Doamne să mă prefaci într-o vie? pe araci... Dulcelui, cu umeri dragi 💝 Însă, Doamne de nu poți sau că nu merit, socoți fă-mă piatră de hotar lângă ea, cu gust amar fir înalt de mătrăgună zică lumea, ce-o să spună?! umeri dragi ai Dulcelui dar din dar sufletului... 💝 Tu destin nefericit mă oprești tu din iubit? te vorbiși cu soarta amară primăvară, vară, toamnă ați tot complotat pe-afară... folosit-ați limbi străine să mă umiliți...pe mine? n-ai curaj, nădejde tragi... 💝 Dulce drag, cu umeri dragi.... dă-mi speranțe și sprijin lângă cupa mea cu vin teiubescuri , flo…

Distonanţă

Ca o absenţă-n care creşte fumul
Ca un avar ce-şi dăruieşte visul
Caut murirea în trei sferturi de cer
Şi-mi risipesc scrâşnind, prea neştiut promisul

Iar o absenţă-n care curge spuma
Unor apusuri neînţelese-n trup,
Atingerea-i şoptită, prea liniştită urma
Risipei ce ne-a smuls, oftatul e-ntrerupt!

Când o absenţă rupe tăcerile la mal
Pe un talaz se lasă urmată-o-nchipuire
Neliniştită rana se schimbă-n elixire
Mai dulci decât dorinţele-n aval

Uite, cum o absenţă se tânguie uitată…
Nici umbra ei nu ştie, cum s-a născut cândva
O certitudine-ar fi vrut, din neant adăpată
Se rătăcise însă şi urma-i o…durea!



https://youtu.be/rrVDATvUitA?t=62

Nepăsarea nu zâmbeşte niciodată pe alei

ADMIN
Printre şoapte răzvrătite, flori de nalbă tulburate Curajoase sunt, curate, vorbele de-alint, dintâi… Mai apoi, se risipesc, în neant,  ca deocheate! Soarele încet se saltă, sprijinându-se-n călcâi.

Undeva, suspină umbra, floarea-n sevă se dospeşte Tot imaginând răcoarea fluturaşilor firavi Hrănită din amintire, floarea de castan trăieşte Dincolo de nepăsarea, săgetând cu ochi hulpavi De pe umărul dreptăţii, se iţesc ca idealuri, Doar dulceaţa-mbrăţişării, simplă ca o rugăciune Şi sărutul cast al gurii, ce-ar uni şi două dealuri, Cu fiori urcând din vintre, pe un drum ce nu se spune… Ce muţenie mă-ncearcă! Trei tăceri nu-s de ajuns, Dacă inimii – o floare, simţăminte nu-i păstrezi Plânsul fără lacrimi vine, potrivindu-se ca… uns, Şi înneacă ce-am născut, din iubiri şi dor, nu crezi? Zorii mustăcind a ceaţă, zornăie ca mărunţişul Trecătorilor prin viaţă, le revigorează gânduri Aşteptându-i, chiar lumina, îşi ascute calm tăişul Întunericimi rămâneţi neştiute,  în străfunduri… Eu aştept, şi cred, şi si…

STRIGA O STEA SUBŢIRE, HAI!

💚
Se zbate o vrabie sub tâmplă, pe-obraz mi-s zâmbete furate în piept duc dorurile toate, alt anotimp mi se întâmplă cadenţe vesele se-nnoadă, prin pletele-mi de aur stins un ţipăt siluit se stinge, pe suflet gol şi alb, prelins…
💚 
În amintiri rămasă-s verde, în piept un crater adânceşte răni ce-s purtate cu sfială. Un vis pierdut la porţi cerşeşte. ştiu că mi-s tainele curate, nemâzgălite de vreo şoaptă, amestecând dureri cu spaime, iubirea tace şi aşteaptă… 💚  Aşteaptă-n gene un zbucium orb, ca fluturarea de aripă izvorul dulce-adulmec, sorb, şi-mi strâng bătăile în pripă, bătăi sub tâmple şi-n rărunchi, în pântecul – un avanpost nu-mi joc la sorţi norocul chior, şi rabd cu sârg, îndur cu rost… 💚  Această destrămare simplă, ca liniştea dintr-o icoană n-aş fi crezut că mi se-ntâmplă, neşansa mea-i o buruiană nu-nstrăinez avutul meu, această patimă sublimă o voi semna - “ Iubirea Mea”, dar o ofer ca … anonimă!

Toamnei de hârtie, un bilet doar dus....

Despre ce legi, gândeşti poete? legământ cu patru foi oferit ca pe o floare, sau o frunză de trifoi... Ce trăire să-ţi aşterni, lângă tâmpla argintată dacă nostalgii nu ai, sau de n-ai iubit vreodată!
Aurite Frunze verzi, amintiri din peţiol scâncet umezit de ploaie, strânse în ultimul lor zbor Toamnei grele de păcate, speriată de-un viscol crud vârcolaci născuţi din gol, mă împiedică să-aud...
Plânsul şinelor uitate, îşi fac nod în geana mea undeva s-o naşte gara, sau vre-un tren o fluiera... Tot imaginând voiaje, neîntâmplate, neplătite gust amaruri nechemate cu arome-aghesmuite
În mireasă m-aş preface, voal mi-ar fi un lan de in prospeţimea lui, iubite, are gust de vin străin  Ce-i dă sângelui ocol, îi înneacă neputinţa să păstrăm gustul, petale, celei care-a fost dorinţa.

Să colorăm alt rai

Îngeri se sfădesc, nu în joacă-şi spun
fiecare crede că e cel mai bun
se-ntrec în ninsori, ceruri inventează
în culori sublime, nourii pictează

cum să-amestecăm zilele cu nopţi?
flori de liliac, peste struguri copţi
visele pierdute într-un lan de in
ceai bun de măceşe, cănilor cu vin!

într-un rai promis, dacă arunci privire
vezi cum se transformă chinul în iubire
nu există zână, fără un surâs
sorb lacrimi curate şi le schimbă-n râs

...hohote se-aud, muzici cristaline
ca să-ajung în rai, chiar să mor îmi vine
dar mi-aş mai trăi,   zilele-mi puţine
raiul pe pământ, cred că-mi şade bine!


Da,  eşti fericit, plajă nu avem
dar dansează inimi, în suav tandem
steaua ta subţire, m-ai numit instant
iubirea inundă suflete constant

mă privesc cu jind alte stele mii
rugăciuni şoptesc frunzele prin vii
toamna asta vie, ne-a purtat noroace
sufletul îi cântă inimii să joace...

cum să nu tresar, înger alb şi bun?
dacă mă întrebi, cum să nu îţi spun
că respir curat, dar mă doare, ştii
că te chem întruna, uneori - nu vii!




Însingurare

Tulburătoare umbre ascunde-n ochi mirareaAşa-mpletită amar,  cu-o pândă ce se pierdeÎn amintirea vie, a  lunii noastre… verdeCe-şi caută de-atunci culoarea şi cărareaIubire, lasă teama să-şi  mistuie arsuraRămâne-vor curate doar dimineţi cu noiNorocul ne pândeşte, din frunza de trifoiDegeaba închizi ochii, degeaba asmuţi… uraDesăvârşim uitări, uitând cât doare visulTot numărând haotic,  pe degete,  fiori Mimând, nu ştiu să-aştept, iar tu, nu ştii să zboriBiet curcubeu pierdut, să-ţi inventez… culori?Eu mă iubesc în tine, iar tu în mine… dori

Omule…

…tot aduni tânjind la aştri, fără număr vise vii
iar în urma ta, tot stele strălucesc, iar tu nu ştii
cum se sting efemeride, fără murmur sau fior
inchizi ochii şoptind tandru: eh, le-a fost şi dor, şi dor...

sufletu-ţi stingher alungă, holdelor de amintiri
ca amarnice neghine, remuşcări şi negre vini
dorul are chip de înger cu oftatul arămiu
de-ar avea şi gust de stele, Doamne, tare-aş vrea să ştiu!

simţi cu vraja poeziei, îţi răstoarnă ceru-n poală?
chiar de este ruşinată, luna străluceşte goală…
sări pârleazul veşniciei, dă-i curajului curaj
cu încredere în tine, lasă-ţi sufleţelul gaj

obosită, poate, soarta va fi martor ocular
timpul nu va sta în loc, ursuz, tulbure, avar
îşi va adăpa căluţii la un colţ de nemurire
universul plictisit, chiar va inventa o ştire:

*visători să fiţi – voi, oameni! Chinul nu-l aflaţi vreodată,
Nimiciţi miasma urii, iar IUBIREA s-o daţi toată!*
Despre gustul fericirii, nu tânjiţi, e-amăgitor
s-o numi trecut, azi, mâine, tot un TOT, e TRECĂTOR!

Melopee

Sâmburi muţi visau  pădure
netulburată ca o piatră de hotar
aproape nuntă ni se promisese
iar ursitorile ursiseră cu har:

  să număraţi prea-sfinte veşnicii
cu vârful de peniţă al sorţii vii
  culegători de zori şi de izvoare
să-aprindeţi stelele sfiit-amăgitoare
  cu zarva mirului şi a tămâiei dacă fereci
s-or sprijini cu suflete, biserici
  să vă rodească în priviri doar stele
când timpului de clipe vor să-l spele
  lăuntric vă pictaţi un duh cuminte
orice refuz de taină va dezminte
  neconteniri şi pricini poartă vini?
le scuturaţi, nu deveniţi străini!

În ştreang s-or împleti de-acum văzduhuri
- un saltimbanc e visul nenuntit -
va picura pe aripi moi de fluturi
 cu falduri de tăceri ne-am primenit

În zvon de fructe dulci, verde veşmânt de zee
m-oi contopi luminii,  alintă-mă - femeie!

Metanoia

De ieri, se infiltrează nopţile-n tăceri din roata vieţii ne-am pierdut trei spiţe adorm şi zorii noi, cu pleoapele cârpite din vise doar, nu rostuim averi! Iar azi, în pieptul lunii, sub cămaşa-n zdrenţe mănunchi de taine murmură-n surdină să fie gustul amar, sau dulcele de vină? reinventăm o stea şi alungăm absenţe! Şi mâinele istorie visează, visează? Ba chiar se infiripă colaj de noi mistere, sub cerul obosit nu ne-am grăbit deajuns, dar nici nu ne-am minţit o clipă doar e viaţa, de ce-am trăit-o-n pripă? Pun laolaltă-n pumn, un ieri, un azi, un mâine, suspin tot repetând: Ah zilele-s puţine! nu-mi rătăcesc credinţa, prin vise şi prin mine, un cântec las în urma-mi, prin constelaţii, scurm!

descătuşată Eva aflând că este vie

(nu doar o coastă tolerată, cum se scrie)

                           *
rămăsese târzie, mai puţină cu un vis
dar nu fată bătrână – i-ai zis
fără tortura pietrei şi-a lacrimei de ghiocel
ducă-se facerea lumii! …
şi mărul putred e vinovat!
a transpirat păcatul-  spui - bietul păcat
repetat,
          repetat,   
                          repetat…
în crucea palmei să-i semene strigare
îngeri făţarnici se căznesc!
e datoare…
o moştenesc ca o sămânţă, mugur şi  floare

tot ce-am iubit ieri, azi s-a umplut de cer
cerşesc milă divină, iar dacă-o fi să pier
cu umbra mea de toartă, să fie!...
şi mai cer
o viză veşniciei,
zadarnic?
putregai...marfarul ei de viaţă! 
credeam că e un rai…
verde-necopt irizat peste tot
cu-n ciob de iris,
                                   muză nebună,
                                                                priveam la lună!

la matematici nu sunt bună, deloc  – mă reduc la absurd!
mă tot scad, nu mă adun…
geometria nu-mi trece de gene
îmi dă cu rest orice mi se ce…

graiul timpului trecut

sortind în ape tulburi, chiar timpului robire lumini se nasc icnind pe înălţate ramuri mă dor iar florile, setoase de-nfrunzire ce amintesc tăcut de ale frunzei hramuri că ploile-au priviri şi se-nteţesc în nori chiar stelele ghicesc prin colţuri aurite în ceasuri albe, mute, visezi cum poţi să zbori prin galaxii vorace şi-amurguri părăsite doar în al vieţii rai, triumf în chip flâmând, înfipt în carnea vremii, viu-gândul plânge tâmp tenebre de-mprumut îşi vând agoniseala sorbind din infinit şi praful şi cerneala se dănţuie pe muzici, frenetic, unduios, cu un sevraj de cărnuri, dar fără destinaţii zvâcneşte-agoniseala acestui vers frumos prin rugăciuni pioase ce flutură stingher ne parfumăm a îngeri, trezind pe Dumnezeu calm, alungăm cu rost, singurătăţi în ger

pledoarie doar pentru o aripă

sub nouri visători, mirarea e-n travaliu
născând în întuneric misterul ca pe-o stea
în ceruri, celelalte stau smirnă ca-n rozariu
zdrobind în închinare, nesăbuinţa rea

pendula-şi poartă rana din care curge timp
se-mbată de-aşteptare cea mai timidă clipă
îmbracă straiul ludic cu usturimi de ghimp
destinului perdant îi plouă pe-o aripă

doar ploii viitoare, îi va şopti cu rouă
amarul nu-ndrăzneşte să ude vreo privire
îmbrăţişări se nasc cu braţele-amândouă

de fluturi albi, serafici, fiind îmbolnăviri
sunt respirate umbre şi doruri dor ştiute
văiugi încremenite îşi cer doar zăboviri.

Mai curând prefer să am trandafiri pe masă decât diamante la gât. citat din Emma Goldman

Așa, nu!

Așa ploaie ne-ntâmplată, n-am crezut că voi gusta
unde-i furișată, Doamne, linia din palma mea?
cea cu nume de noroc, adâncită ca o rană
s-a pierdut, e aninată fără rost, o biată...scamă

Așa vânt, pătrat și-amar, n-am crezut că voi privi
chinuita ta tăcere, mă încorsetează, știi?
ce pliată-i așteptarea, ca o hartă-n mâna stângă
iar străina ei cea dreaptă,  știe numai cum să plângă...

Așa soare, sloi de foc, nu ating, nu cer, nu strig
fierbințeli demult uitate, nu mă apără de frig
se topește greu asfaltul, ca tămâia-n ochii sorții
ne-nțelesul, printre rânduri - buze fade, scoate colții...

Așa stele, inspirate, de-o iubire neștiută
se așază-n cercuri limpezi, ca privirile de ciută
ce folos mi-aduce mie, azi, un cer orbit și mut
dacă numele șoptit ... cu iubire, nu-l ascult?

Așa nu se moare, nu! nici trăi, doar legăna -
o rădașcă crăcănată printre ierburi este viața!
mușeței și albăstrele stau de strajă-n amintiri
cresc speranțe colorate pe mormintele de vini.

Mă bântuie o toamnă prin iubire…

…şi dacă muguri dorm, visând ca-ntr-o poveste
la floare, ploi şi soare, apoi la ... toamna lor
eu mă-ntomnez continuu, ah – ce cumplită veste!
de tinereţe astăzi, îmi e cumplit de dor...

Sunt pedepsită iar! … să-mi fie toamna tristă
melancolii trăiesc cu genele plecate
mărgele limpezi stau, ascunse în batistă
sunt lacrimi printre ele, tu – numără, socoate…

Un fel de frunză mi-s, mă doare o aramă
pe care-o port pe umăr, eşarfă ce n-ascunde
aşa senzaţii calde şi aurii de… toamnă,
pe ce alei mă porţi?... spune cinstit - pe unde?

Şi tot de dorul tău... când vei pleca, oh – toamnă
voi scrie mărturii despre copacii goi
despre pustiul surd ce laşi în suflete... iar noi
te-om însoţi, desigur, iar ploaia ... altă doamnă

…ne va spăla de griji şi amintiri mărunte
zburătăcind iar gânduri şi frunzele din ram
ceva senin şi soare, vântul ne va ascunde
prin alt covor de frunze, ce ne dorim?...ce-aveam?

Dorim o nemurire, un fel de toamnă... lungă
aveam o tinereţe – ca frunza a pl

Genunchi de ploi îmbrăţişând

Răsăritul are taine. Pe un raft cerul păstrează
vise ce-au rămas mirate, pe o geană-a lunii trează
Lacomă privirea-mi este, pleoapele nu se adună
parcă n-am clipit aievea, nici respirat, de-o săptămână…

Chipul întâiului meu zbor, se ascunde-n amintiri
umed, liniştea se scurge, ca o lavă preţioasă
mă striveşte-atât de dulce, dorul de-a mă şti – acasă!
O singurătate-apasă pasul sprinten printre vini…

Întâlnite la şuetă, gânduri s-au pierdut cu firea
şirul zilelor amare se despart de-ngenunchere
Instinctiv, dumnezeirii, rog un strop de dulce-n fiere,
îngere ce-mi stai în coastă, nu-ţi perpetuezi menirea?

Oaspeţi-pelerini, ca spice, într-un lan de-nţelepciune,
sunt răspunsuri la-ntrebări spuse cu sinceritate
Amnezii îmi haşurează harta ce mă pierde-n noapte
pilotând speranţa care, tatuată e cu … tine!

Curbe sinuoase urcă cu iubirea trepte ‘nalte
n-am să fiu eu mâna moartă la un joc de nenoroc
o sămânţă pârguită par a fi, zvârlită-n foc!
Vicleniile furtunii să evit sorbind … trei şoapte:

de iubire, de noroc, …

Mixandre

Port ispite franjurate, salcia mă dojenește:
poți să curgi și neînfrunzită -
a trăi e o poveste! "
doar ascultă cum lumina curge albă în ferești
rădăcinile sfătoase din adâncuri strigă... crești!
lujeri stau ca paji cuminți rezemați de o idee
visul meu  s-a ridicat și înalță albe zmee
le-aș dori mai colorate, răsucite spre înalt
frica mea de-toate-cele, ar afla ce-nseamnă " cald "
vezi? Afară, vara poartă (din greșeală) ochelari
prin ei iarba e tot verde, dar vorbește, spune: "stai!
mă strivește cu iubirea, lasă-mi zâmbete pe frunte
dar să nu privești în urmă, te ajung dureri prea crunte…"
Ascultând, chiar am emoții, mici fiori traduși drept – trac
Doamne, dacă nu mă iert acuma... nu mă-ajut, ce-o să mă fac?
Vreascuri o să-adun potecii, ce mă poartă ocolită...
Sau să îndrăznesc timid să port bluza înflorită?
Cu mixandre galbene, parfumate și geloase
Încerca-voi dacă-mi spui: "ca și tine, sunt …frumoase! " :))

Sinelui

Aţipiţi pe fruntea nopţii, norii albi răstoarnă zorii, stelele răpite sunt, aşezate în colan Amintirile se-ntorc, aşa cum se-ntorc cocorii pe sub gene veşnicia îşi adună an cu an…
Mă privesc, nu sunt icoană, al meu suflet se închină încă, la un zid strivit de o nepăsare surdă iar înfriguraţi fiorii, parcă se tot ţin de mână visul ultim este ştirb şi uitarea e rotundă…
Stoarce-mi din izvor văzduhul, scapă-mă de irosire Mă înalţă cu migală, din culori, din tălpi curate, Inocenţa vântului e peltică, dar o ştire… mă trezeşte! noapte-albă, cât te dor a’ taleşoapte!
Pe odihna mea se-aşterne o candoare mulţumită ce-a sorbit seisme vii, scăpărând iubirii amnarul Mă vor ataca reflexe, şi vei da în pârg, ursită în penultima ta gară, defrişezi cu sârg, amarul…
În implozii desluşite, găicile tăcerii mele pietruiesc şoptind agonic, ancoratele poeme nu-mi cioplesc chipul de flăcări, dacă-mi spui: *hai, nu te teme!*

Incomplet

scobesc timpul
scrijelindu-mi alba secundă
de început
nemiloasă ca pe altă buruiană
străină şi ea

"la timp a venit
ocolit
sincopat
mărginit
şi verzui
- răspunsul tău
ca o cupă de îngheţată adusă prea târziu
de un chelner cu strabism obosit
l-ai stropit printre dinţi
ascunzând sub pleoapele cuminţi gândul cel rău
ca un hău straniu şi plin de fiori
în timp ce
eu aşteptam fecundă
neîntinată pe-alocuri
urcând în cercuri largi ca o spirală
secundă albastră
cu verde secundă"

târziu e
vintrele dor
clipa de-acum
refren uitat
nerepetat
nu place nicicui

doar blestem mi-a rămas

să-mi laşi drumul sărac fără tine
să-mi spui că-i despuiat cerul tău
şi e plat
nezburat de vreo pasăre
uitat de lacrima ploii

neluminat
cu nori de hârtie
spectacol ratat
mirosind a toate iubirile mele

FRAGIL

Ce e plecarea? o neputință!            vie
de a rămâne încă-un pas
într-o durere fără de căință...
icoanele sunt sfinte orișiundeși orișicui ascultă  o suferință

visându-ne aievea

pe o vertebră a vremii mă rostesc amestecând culorile îți amintești  destinele noastre risipite sinceritatea ca o armă singura armă respirația cu gust de sărut nopți visate în colț de surâs blestemam clipa ce sugruma timpul în jurul secundei ca o fundă
simfonii de lumină îți trezeau dimineți clandestine aleile așteptânde îți mângâiau pașii împuținându-mă cu un oftat așa cum vântului i se rătăceau cu icnet luturile amintiri suntem pe a pendulei tânguire să ne închinăm a bucurie sufletelor noastre obosite ca unor fântâni ce nu mai știu a plânge

;;; Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate.;;; Liviu Rebreanu în romanul Pădurea spânzuraţilor

Atât nimic răscolitor

…tăceri, tăceri risipite amar se despoaie ruşinate de-o ploaie cu gene întoarse-a mirare apoi s-au iubit îndelung pe aripi verzi smulse din gând şi-un rest ascuţit dintr-un punct… …surghiun îmi e devremele acum prea aplecat să guste din destul amuşinând târziuri, ademenind fiori în veghea unui ochi deschis, ghioc ascuns în flori …tăceri, tăceri mă-ndeamnă să-mi fac cuibul mut striga un sol pe coapsă, alt mesager pe gleznă mă vindecă de beznă, mă-ndeamnă să nu uit… nimicul şi-a uitat menirea, mi-e cald şi-mi este …mult pulsează roşul, doare dorul, dorit împătimit întregul este-un mit


Picture - Lilioara Macovei - Corali

A NU SE AMÂNA ÎNFLORIREA

un nebun cu ochii-nchiși părea cerul
îmbrățișat în risipiri de stele
tatuată pe retină
frica părea o uitare amânată
ceva vocale cu iz de floare
amintea castanului că frunza nu doare
- nu există clipă fără vină -
se-aude șoptind o voce străină
petcetluind muțenia rostirii
- e doar rutină ritmul sevei în trunchi -
nu-i alunga raiul din floare
rădăciniile îi vor sta în genunchi
de atunci
un parfum de liliac aromește cerul prea scurs

promițând izbăvire
se nasc începuturi din nou
iar anii
sunt cocori de hârtie