*** Când nisipuri mişcătoare par a fi nişte câmpii ... doldora de margarete şi de spice-n puf ușor Eu din traista dimineţii, scot izvoarele de zi ca să-mi spele de păcate, gândul prăfuit de dor * Îmi spusese mie maica: dincolo de rău, e BINE Negura venit-a valma, tot aşa se duce iar Floarea inimii se-ntreabă: dacă nu măicuţa, cine? Să-mi aline din dureri, cu dulceaţă, drag şi har… * Cu privirea risipită pe fereastrele din vise Văd în traista dimineţi, reci izvoarele de zi Simt un suflet cum șoptește peste mările deschise: Îngerașul meu romantic, eşti puternică, nu ştii?* * E un liliac destoinic, jumătatea mea visată Cu privirea când senină, când pătrunsă de vâltori Toate florile din lume, de parfumul lui se-mbată Iar eu dorm pe pat de frunze îmbătată de spendori * Orice clipă ce se naşte poarta aripi de sfială Ca o piatră prețioasă la grumaz de bidivii la trăsura soartei frânte pe loitra de-ndoială Mi-așez traista dimineţi cu brățări trandafirii. * N

💝 Doamne! de n-am parte de iubit sau de-un trai mai fericit fă-mă Doamne rândunea să bat depărtările împlinind urările ursitoarei mele, rea.... 💝 Iar de nu-mi dai aripi largi Doamne, salcie mă faci? să-mi plâng dorul peste apă unde căpriori se-adapă lângă mal cu flori și fragi Dulcelui, cu umeri dragi.... 💝 Vezi? din șansa mea puțină n-am avut chip de regină n-am purtat în sân ascuns decât dor nescris, nespus... Poți Doamne să mă prefaci într-o vie? pe araci... Dulcelui, cu umeri dragi 💝 Însă, Doamne de nu poți sau că nu merit, socoți fă-mă piatră de hotar lângă ea, cu gust amar fir înalt de mătrăgună zică lumea, ce-o să spună?! umeri dragi ai Dulcelui dar din dar sufletului... 💝 Tu destin nefericit mă oprești tu din iubit? te vorbiși cu soarta amară primăvară, vară, toamnă ați tot complotat pe-afară... folosit-ați limbi străine să mă umiliți...pe mine? n-ai curaj, nădejde tragi... 💝 Dulce drag, c

Ca o absenţă-n care creşte fumul Ca un avar ce-şi dăruieşte visul Caut murirea în trei sferturi de cer Şi-mi risipesc scrâşnind, prea neştiut promisul Iar o absenţă-n care curge spuma Unor apusuri neînţelese-n trup, Atingerea-i şoptită, prea liniştită urma Risipei ce ne-a smuls, oftatul e-ntrerupt! Când o absenţă rupe tăcerile la mal Pe un talaz se lasă urmată-o-nchipuire Neliniştită rana se schimbă-n elixire Mai dulci decât dorinţele-n aval Uite, cum o absenţă se tânguie uitată… Nici umbra ei nu ştie, cum s-a născut cândva O certitudine-ar fi vrut, din neant adăpată Se rătăcise însă şi urma-i o…durea!   https://youtu.be/rrVDATvUitA?t=62

ADMIN                                            Printre şoapte răzvrătite, flori de nalbă tulburate Curajoase sunt, curate, vorbele de-alint, dintâi… Mai apoi, se risipesc, în neant,   ca deocheate! Soarele încet se saltă, sprijinându-se-n călcâi.   Undeva, suspină umbra, floarea-n sevă se dospeşte Tot imaginând răcoarea fluturaşilor firavi Hrănită din amintire, floarea de castan trăieşte Dincolo de nepăsarea, săgetând cu ochi hulpavi   De pe umărul dreptăţii, se iţesc ca idealuri, Doar dulceaţa-mbrăţişării, simplă ca o rugăciune Şi sărutul cast al gurii, ce-ar uni şi două dealuri, Cu fiori urcând din vintre, pe un drum ce nu se spune…   Ce muţenie mă-ncearcă! Trei tăceri nu-s de ajuns, Dacă inimii – o floare, simţăminte nu-i păstrezi Plânsul fără lacrimi vine, potrivindu-se ca… uns, Şi înneacă ce-am născut, din iubiri şi dor, nu crezi?   Zorii mustăcind a ceaţă, zornăie ca mărunţişul Trecătorilor prin viaţă, le revigorează gândur

💚 Se zbate o vrabie sub tâmplă, pe-obraz mi-s zâmbete furate în piept duc dorurile toate, alt anotimp mi se întâmplă cadenţe vesele se-nnoadă, prin pletele-mi   de aur stins un ţipăt siluit se stinge, pe suflet gol şi alb, prelins…   💚  În amintiri rămasă-s verde, în piept un crater adânceşte răni ce-s purtate cu sfială. Un vis pierdut la porţi cerşeşte. ştiu că mi-s tainele curate, nemâzgălite de vreo şoaptă, amestecând dureri cu spaime, iubirea tace şi aşteaptă… 💚  Aşteaptă-n gene un zbucium orb, ca fluturarea de aripă izvorul dulce-adulmec, sorb, şi-mi strâng bătăile în pripă, bătăi sub tâmple şi-n rărunchi, în pântecul – un avanpost nu-mi joc la sorţi norocul chior, şi rabd cu sârg, îndur cu rost… 💚  Această destrămare simplă, ca liniştea dintr-o icoană n-aş fi crezut că mi se-ntâmplă, neşansa mea-i o buruiană nu-nstrăinez avutul meu, această patimă sublimă o voi semna   - “ Iubirea Mea”, dar o ofer ca … anonimă!  

Despre ce legi, gândeşti poete? legământ cu patru foi oferit ca pe o floare, sau o frunză de trifoi... Ce trăire să-ţi aşterni, lângă tâmpla argintată dacă nostalgii nu ai, sau de n-ai iubit vreodată! Aurite Frunze verzi, amintiri din peţiol scâncet umezit de ploaie, strânse în ultimul lor zbor Toamnei grele de păcate, speriată de-un viscol crud vârcolaci născuţi din gol, mă împiedică să-aud... Plânsul şinelor uitate, îşi fac nod în geana mea undeva s-o naşte gara, sau vre-un tren o fluiera... Tot imaginând voiaje, neîntâmplate, neplătite gust amaruri nechemate cu arome-aghesmuite În mireasă m-aş preface, voal mi-ar fi un lan de in prospeţimea lui, iubite, are gust de vin străin  Ce-i dă sângelui ocol, îi înneacă neputinţa     să păstrăm gustul, petale, celei care-a fost dorinţa.

Îngeri se sfădesc, nu în joacă-şi spun fiecare crede că e cel mai bun se-ntrec în ninsori, ceruri inventează în culori sublime, nourii pictează cum să-amestecăm zilele cu nopţi? flori de liliac, peste struguri copţi visele pierdute într-un lan de in ceai bun de măceşe, cănilor cu vin! într-un rai promis, dacă arunci privire vezi cum se transformă chinul în iubire nu există zână, fără un surâs sorb lacrimi curate şi le schimbă-n râs ...hohote se-aud, muzici cristaline ca să-ajung în rai, chiar să mor îmi vine dar mi-aş mai trăi,   zilele-mi puţine raiul pe pământ, cred că-mi şade bine! Da,  eşti fericit, plajă nu avem dar dansează inimi, în suav tandem steaua ta subţire, m-ai numit instant iubirea inundă suflete constant mă privesc cu jind alte stele mii rugăciuni şoptesc frunzele prin vii toamna asta vie, ne-a purtat noroace sufletul îi cântă inimii să joace... cum să nu tresar, înger alb şi bun? dacă mă întrebi, cum să nu îţi spun că respir curat, dar mă doare

  Tulburătoare umbre ascunde-n ochi mirarea Aşa-mpletită amar,  cu-o pândă ce se pierde În amintirea vie, a  lunii noastre… verde Ce-şi caută de-atunci culoarea şi cărarea   Iubire, lasă teama să-şi  mistuie arsura Rămâne-vor curate doar dimineţi cu noi Norocul ne pândeşte, din frunza de trifoi Degeaba închizi ochii, degeaba asmuţi… ura   Desăvârşim uitări, uitând cât doare visul Tot numărând haotic,  pe degete,  fiori  Mimând, nu ştiu să-aştept, iar tu, nu ştii să zbori Biet curcubeu pierdut, să-ţi inventez… culori?   Eu mă iubesc în tine, iar tu în mine… dori

  …tot aduni tânjind la aştri, fără număr vise vii iar în urma ta, tot stele strălucesc, iar tu nu ştii cum se sting efemeride, fără murmur sau fior inchizi ochii şoptind tandru: eh, le-a fost şi dor, şi dor...   sufletu-ţi stingher alungă, holdelor de amintiri ca amarnice neghine, remuşcări şi negre vini dorul are chip de înger cu oftatul arămiu de-ar avea şi gust de stele, Doamne, tare-aş vrea să ştiu!   simţi cu vraja poeziei, îţi răstoarnă ceru-n poală? chiar de este ruşinată, luna străluceşte goală… sări pârleazul veşniciei, dă-i curajului curaj cu încredere în tine, lasă-ţi sufleţelul gaj   obosită, poate, soarta va fi martor ocular timpul nu va sta în loc, ursuz, tulbure, avar îşi va adăpa căluţii la un colţ de nemurire universul plictisit, chiar va inventa o ştire :   * visători să fiţi – voi, oameni! Chinul nu-l aflaţi vreodată, Nimiciţi miasma urii, iar IUBIREA s-o daţi toată! * Despre gustul fericirii, nu tânjiţi, e-amăgitor s-o numi trecut, azi,

Sâmburi muţi visau  pădure netulburată ca o piatră de hotar aproape nuntă ni se promisese iar ursitorile ursiseră cu har:   să număraţi prea-sfinte veşnicii cu vârful de peniţă al sorţii vii   culegători de zori şi de izvoare să-aprindeţi stelele sfiit-amăgitoare   cu zarva mirului şi a tămâiei dacă fereci s-or sprijini cu suflete, biserici   să vă rodească în priviri doar stele când timpului de clipe vor să-l spele   lăuntric vă pictaţi un duh cuminte orice refuz de taină va dezminte   neconteniri şi pricini poartă vini? le scuturaţi, nu deveniţi străini! În ştreang s-or împleti de-acum văzduhuri - un saltimbanc e visul nenuntit - va picura pe aripi moi de fluturi  cu falduri de tăceri ne-am primenit În zvon de fructe dulci, verde veşmânt de zee m-oi contopi luminii,  alintă-mă - femeie!

De ieri, se infiltrează nopţile-n tăceri din roata vieţii ne-am pierdut trei spiţe adorm şi zorii noi, cu pleoapele cârpite din vise doar, nu rostuim averi!   Iar azi, în pieptul lunii, sub cămaşa-n zdrenţe mănunchi de taine murmură-n surdină să fie gustul amar, sau dulcele de vină? reinventăm o stea şi alungăm absenţe!   Şi mâinele istorie visează, visează? Ba chiar se infiripă colaj de noi mistere, sub cerul obosit nu ne-am grăbit deajuns, dar nici nu ne-am minţit o clipă doar e viaţa, de ce-am trăit-o-n pripă?   Pun laolaltă-n pumn, un ieri, un azi, un mâine, suspin tot repetând: Ah zilele-s puţine! nu-mi rătăcesc credinţa, prin vise şi prin mine, un cântec las în urma-mi, prin constelaţii, scurm!    

( nu doar o coastă tolerată, cum se scrie )                            * rămăsese târzie, mai puţină cu un vis dar nu fată bătrână – i-ai zis fără tortura pietrei şi-a lacrimei de ghiocel ducă-se facerea lumii! … şi mărul putred e vinovat! a transpirat păcatul-  spui - bietul păcat repetat,           repetat,                              repetat… în crucea palmei să-i semene strigare îngeri făţarnici se căznesc! e datoare… o moştenesc ca o sămânţă, mugur şi  floare tot ce-am iubit ieri, azi s-a umplut de cer cerşesc milă divină, iar dacă-o fi să pier cu umbra mea de toartă, să fie!... şi mai cer o viză veşniciei, zadarnic? putregai... marfarul ei de viaţă!  credeam că e un rai… verde-necopt irizat peste tot cu-n ciob de iris,                                    muză nebună,                                                                 priveam la lună! la matematici nu sunt bună, deloc  – mă reduc la absurd! mă tot scad, nu mă adun… geometria n

sortind în ape tulburi, chiar timpului robire lumini se nasc icnind pe înălţate ramuri mă dor iar florile, setoase de-nfrunzire ce amintesc tăcut de ale frunzei hramuri   că ploile-au priviri şi se-nteţesc în nori chiar stelele ghicesc prin colţuri aurite în ceasuri albe, mute, visezi cum poţi să zbori prin galaxii vorace şi-amurguri părăsite   doar în al vieţii rai, triumf în chip flâmând, înfipt în carnea vremii, viu-gândul plânge tâmp tenebre de-mprumut îşi vând agoniseala sorbind din infinit şi praful şi cerneala   se dănţuie pe muzici, frenetic, unduios, cu un sevraj de cărnuri, dar fără destinaţii zvâcneşte-agoniseala acestui vers frumos   prin rugăciuni pioase ce flutură stingher ne parfumăm a îngeri, trezind pe Dumnezeu calm, alungăm cu rost, singurătăţi în ger  

sub nouri visători, mirarea e-n travaliu născând în întuneric misterul ca pe-o stea în ceruri, celelalte stau smirnă ca-n rozariu zdrobind în închinare, nesăbuinţa rea pendula-şi poartă rana din care curge timp se-mbată de-aşteptare cea mai timidă clipă îmbracă straiul ludic cu usturimi de ghimp destinului perdant îi plouă pe-o aripă doar ploii viitoare, îi va şopti cu rouă amarul nu-ndrăzneşte să ude vreo privire îmbrăţişări se nasc cu braţele-amândouă de fluturi albi, serafici, fiind îmbolnăviri sunt respirate umbre şi doruri dor ştiute văiugi încremenite îşi cer doar zăboviri. Mai curând prefer să am trandafiri pe masă decât diamante la gât. citat din Emma Goldman

Așa ploaie ne-ntâmplată, n-am crezut că voi gusta unde-i furișată, Doamne, linia din palma mea? cea cu nume de noroc, adâncită ca o rană s-a pierdut, e aninată fără rost, o biată...scamă Așa vânt, pătrat și-amar, n-am crezut că voi privi chinuita ta tăcere, mă încorsetează, știi? ce pliată-i așteptarea, ca o hartă-n mâna stângă iar străina ei cea dreaptă,  știe numai cum să plângă... Așa soare, sloi de foc, nu ating, nu cer, nu strig fierbințeli demult uitate, nu mă apără de frig se topește greu asfaltul, ca tămâia-n ochii sorții ne-nțelesul, printre rânduri - buze fade, scoate colții... Așa stele, inspirate, de-o iubire neștiută se așază-n cercuri limpezi, ca privirile de ciută ce folos mi-aduce mie, azi, un cer orbit și mut dacă numele șoptit ... cu iubire, nu-l ascult? Așa nu se moare, nu! nici trăi, doar legăna - o rădașcă crăcănată printre ierburi este viața! mușeței și albăstrele stau de strajă-n amintiri cresc speranțe colorate pe mormintele de vini.

        …şi dacă muguri dorm, visând ca-ntr-o poveste la floare, ploi şi soare, apoi la ... toamna lor eu mă-ntomnez continuu, ah – ce cumplită veste! de tinereţe astăzi, îmi e cumplit de dor...   Sunt pedepsită iar! … să-mi fie toamna tristă melancolii trăiesc cu genele plecate mărgele limpezi stau, ascunse în batistă sunt lacrimi printre ele, tu – numără, socoate…   Un fel de frunză mi-s, mă doare o aramă pe care-o port pe umăr, eşarfă ce n-ascunde aşa senzaţii calde şi aurii de… toamnă, pe ce alei mă porţi?... spune cinstit - pe unde?   Şi tot de dorul tău... când vei pleca, oh – toamnă voi scrie mărturii despre copacii goi despre pustiul surd ce laşi în suflete... iar noi te-om însoţi, desigur, iar ploaia ... altă doamnă   …ne va spăla de griji şi amintiri mărunte zburătăcind iar gânduri şi frunzele din ram ceva senin şi soare, vântul ne va ascunde prin alt covor de frunze, ce ne dorim?...ce-aveam?  

Răsăritul are taine. Pe un raft cerul păstrează vise ce-au rămas mirate, pe o geană-a lunii trează Lacomă privirea-mi este, pleoapele nu se adună parcă n-am clipit aievea, nici respirat, de-o săptămână… Chipul întâiului meu zbor, se ascunde-n amintiri umed, liniştea se scurge, ca o lavă preţioasă mă striveşte-atât de dulce, dorul de-a mă şti – acasă! O singurătate-apasă pasul sprinten printre vini… Întâlnite la şuetă, gânduri s-au pierdut cu firea şirul zilelor amare se despart de-ngenunchere Instinctiv, dumnezeirii, rog un strop de dulce-n fiere, îngere ce-mi stai în coastă, nu-ţi perpetuezi menirea? Oaspeţi-pelerini, ca spice, într-un lan de-nţelepciune, sunt răspunsuri la-ntrebări spuse cu sinceritate Amnezii îmi haşurează harta ce mă pierde-n noapte pilotând speranţa care, tatuată e cu … tine! Curbe sinuoase urcă cu iubirea trepte ‘ nalte n-am să fiu eu mâna moartă la un joc de nenoroc o sămânţă pârguită par a fi, zvârlită-n foc! Vicleniile furtunii să evit s

    Port ispite franjurate, salcia mă dojenește : "  p oți să curgi și neînfrunzită - a trăi e o poveste! " doar ascultă cum lumina curge albă în ferești rădăcinile sfătoase din adâncuri strigă... crești! lujeri stau ca paji cuminți rezemați de o idee visul meu  s-a ridicat și înalță albe zmee le-aș dori mai colorate, răsucite spre înalt frica mea de-toate-cele, ar afla ce-nseamnă  " cald " vezi? Afară, vara poartă (din greșeală) ochelari prin ei iarba e tot verde, dar vorbește, spune: " stai! mă strivește cu iubirea, lasă-mi zâmbete pe frunte dar să nu privești în urmă, te ajung dureri prea crunte…" Ascult ând, chiar am emoții, mici fiori traduși drept – trac Doamne, dacă nu mă iert acuma... nu mă-ajut, ce-o să mă fac? Vreascuri o să-adun potecii, ce mă poartă ocolită... Sau să îndrăznesc timid să port bluza înflorită? Cu mixandre galbene, parfumate și geloase Încerca-voi dacă-mi spui: " ca și tine, sunt …frumoase ! " :)

Aţipiţi pe fruntea nopţii, norii albi răstoarnă zorii, stelele răpite sunt, aşezate în colan Amintirile se-ntorc, aşa cum se-ntorc cocorii pe sub gene veşnicia îşi adună an cu an… Mă privesc, nu sunt icoană, al meu suflet se închină încă, la un zid strivit de o nepăsare surdă iar înfriguraţi fiorii, parcă se tot ţin de mână visul ultim este ştirb şi uitarea e rotundă… Stoarce-mi din izvor văzduhul, scapă-mă de irosire Mă înalţă cu migală, din culori, din tălpi curate, Inocenţa vântului e peltică, dar o ştire… mă trezeşte! noapte-albă, cât te dor a’ tale   ş oapte! Pe odihna mea se-aşterne o candoare mulţumită ce-a sorbit seisme vii, scăpărând iubirii amnarul Mă vor ataca reflexe, şi vei da în pârg, ursită în penultima ta gară, defrişezi cu sârg, amarul… În implozii desluşite, găicile tăcerii mele pietruiesc şoptind agonic, ancoratele poeme nu-mi cioplesc chipul de flăcări, dacă-mi spui: *hai, nu te teme!*

scobesc timpul scrijelindu-mi alba secundă de început nemiloasă ca pe altă buruiană străină şi ea "la timp a venit ocolit sincopat mărginit şi verzui - răspunsul tău ca o cupă de îngheţată adusă prea târziu de un chelner cu strabism obosit l-ai stropit printre dinţi ascunzând sub pleoapele cuminţi gândul cel rău ca un hău straniu şi plin de fiori în timp ce eu aşteptam fecundă neîntinată pe-alocuri urcând în cercuri largi ca o spirală secundă albastră cu verde secundă" târziu e vintrele dor clipa de-acum refren uitat nerepetat nu place nicicui doar blestem mi-a rămas să-mi laşi drumul sărac fără tine să-mi spui că-i despuiat cerul tău şi e plat nezburat de vreo pasăre uitat de lacrima ploii neluminat cu nori de hârtie spectacol ratat mirosind a toate iubirile mele 

https://www.youtube.com/watch?v=wCvfFWvRLf0 https://www.youtube.com/watch?v=wCvfFWvRLf0 https://www.youtube.com/watch?v=wCvfFWvRLf0 https://www.youtube.com/watch?v=wCvfFWvRLf0 https://www.youtube.com/watch?v=G4b-LU1cyzg https://www.youtube.com/watch?v=e-KTz5MoqHc https://www.youtube.com/watch?v=exI2XUVL6ds

Ce e plecarea? o neputință!            vie de a rămâne încă-un pas într-o durere fără de căință... icoanele sunt sfinte orișiunde și orișicui ascultă  o suferință

pe o vertebră a vremii mă rostesc amestecând culorile îți amintești  destinele noastre risipite sinceritatea ca o armă singura armă respirația cu gust de sărut nopți visate în colț de surâs blestemam clipa ce sugruma timpul în jurul secundei ca o fundă simfonii de lumină îți trezeau dimineți clandestine aleile așteptânde îți mângâiau pașii împuținându-mă cu un oftat așa cum vântului i se rătăceau cu icnet luturile amintiri suntem pe a pendulei tânguire să ne închinăm a bucurie sufletelor noastre obosite ca unor fântâni ce nu mai știu a plânge   ;;; Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate.;;; Liviu Rebreanu în romanul Pădurea spânzuraţilor

…tăceri, tăceri risipite amar se despoaie ruşinate de-o ploaie cu gene întoarse-a mirare apoi s-au iubit îndelung pe aripi verzi smulse din gând şi-un rest ascuţit dintr-un punct… …surghiun îmi e devremele acum prea aplecat să guste din destul amuşinând târziuri, ademenind fiori în veghea unui ochi deschis, ghioc ascuns în flori …tăceri, tăceri mă-ndeamnă să-mi fac cuibul mut striga un sol pe coapsă, alt mesager pe gleznă mă vindecă de beznă, mă-ndeamnă să nu uit… nimicul şi-a uitat menirea, mi-e cald şi-mi este …mult pulsează roşul, doare dorul, dorit împătimit întregul este-un mit Picture -  Lilioara Macovei  - Corali

un nebun cu ochii-nchiși părea cerul îmbrățișat în risipiri de stele tatuată pe retină frica părea o uitare amânată ceva vocale cu iz de floare amintea castanului că frunza nu doare - nu există clipă fără vină - se-aude șoptind o voce străină petcetluind muțenia rostirii - e doar rutină ritmul sevei în trunchi - nu-i alunga raiul din floare rădăciniile îi vor sta în genunchi de atunci un parfum de liliac aromește cerul prea scurs promițând izbăvire se nasc începuturi din nou iar anii sunt cocori de hârtie