Treceți la conținutul principal

Mă bântuie o toamnă prin iubire…


     
 

…şi dacă muguri dorm, visând ca-ntr-o poveste

la floare, ploi şi soare, apoi la ... toamna lor

eu mă-ntomnez continuu, ah – ce cumplită veste!

de tinereţe astăzi, îmi e cumplit de dor...

 

Sunt pedepsită iar! … să-mi fie toamna tristă

melancolii trăiesc cu genele plecate

mărgele limpezi stau, ascunse în batistă

sunt lacrimi printre ele, tu – numără, socoate…

 

Un fel de frunză mi-s, mă doare o aramă

pe care-o port pe umăr, eşarfă ce n-ascunde

aşa senzaţii calde şi aurii de… toamnă,

pe ce alei mă porţi?... spune cinstit - pe unde?

 

Şi tot de dorul tău... când vei pleca, oh – toamnă

voi scrie mărturii despre copacii goi

despre pustiul surd ce laşi în suflete... iar noi

te-om însoţi, desigur, iar ploaia ... altă doamnă

 

…ne va spăla de griji şi amintiri mărunte

zburătăcind iar gânduri şi frunzele din ram

ceva senin şi soare, vântul ne va ascunde

prin alt covor de frunze, ce ne dorim?...ce-aveam?

 

Dorim o nemurire, un fel de toamnă... lungă

aveam o tinereţe – ca frunza a plecat!

Iubim hulpav! Cât să primim, să-ajungă?

Nu preţuim ce-avem! Păcat, păcat, păcat...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Revelații

Iz de tine… o răscoală Prin carcasa mea trezită Verde frunză de brioală Cu lucirea-ți netezită În sclipirea de petală… Dans de muguri străvezii Ploi fămânde-n zori de vară Risipite-n poezii Gust de fluture ce-și cară Coloritul prin câmpii… Mere timpurii-n fereastră Nopți oprite în sprâncene Doar mixandre într-o glastră Dramolete-n avanscene Vis etern în mintea noastră… Rest din răsărit plimbat Printr-o galaxie nouă Zumzet zvelt alăturat Doar fântânii-n ochi de rouă Cu iubire însemnat… (cuvinte, culori, taine și fiori - aDa nemescu)

Mi se...

  Opţiunile Administratorului Editare Comentariu Editare file proprii Ştergere Comentariu Editează postările de blog                Mi se-ntâmplă, tot mai des… coapsa surdă sângerândă pe-o streaşină a sorţii preş să fie… aşteptândă! *             Mi se cere, tot mai des… să-nchid ochii tot mai strâns pe-a destinului cărare să strâng urma… după plâns! *            Mi se scrie, tot mai des… pe manşetă albă, rece a cămăşii ce cuminte prin foc-de-gheaţă mă petrece *               Mi se pare tot mai des… că de-a surda urlă-n mine frici ce îmi despoaie blând temeri vechi ce strigă-n tine *             ...

Mi-ai răspuns, clipă, în zorii de-nceput

  *** De ce-aş mai scrie de iubire? Stinsă-i vatra, pierdută prin cuvinte rătăcesc, frânturi de fericire mai roiesc ca pe la porţi cândva, uitată şatra... * De ce-ar purta un suflet bun blesteme, încuietori la porţi de ce păstrăm? când din văzduhuri doar lumină-luăm pământuri ne oferă… crizanteme! * Se sting des focuri. Jariştea din fire, cărări şerpuitoare ascunde prin păduri, pentru ce-i bun, mereu există furi, Iubirea nu-i o ţară-n părăsire!