Sigur am ostenit!
să împart tristeţea unei şoapte
la pulsul nebun al unui somn suprem…
mă tângui amar, dar nu dau nici o şansă minciunii
adevărul îşi pune lumina pe umeri
peste aripi verzi
şi cărnuri aburite
plâng ca un port ce nu şi-a cunoscut marea
trădări îmi sfâşie pielea pe dinăuntru
dar la fereastră-mi râd muşcate vii
un balon de săpun
mă poartă mărturie
printre pereţii mânjiţi de întuneric
în lumea asta fără chei
dincolo de-alei sunteţi voi
actorii lumii
devoratori de te iubescuri
savurând plaja urmelor cuvintelor mele
în jurul sufletului se-nsufleţeşte
o chemare
se aude exact cum doare!
din privit în privit am ostenit!
Comentarii
Trimiteți un comentariu