Cu-amintiri de dimineţi şi promisul cânt de seară
*Moartea ne învie! – aud... Numai viaţa ne omoară!*
Peste umăr nu-i nimică, dinainte... neştiute
Clipe tainic speriate, câinii timpului asmute!
Îmbibate-n aur stins şi cu ochi muiaţi în lacrimi
Stau pe şnurul nopţii stele depănând poveşti şi datini
Pieptiş şade într-o rână, paznic mut pe şaua serii
Un luceafăr aminteşte cum au înflorit ieri merii:
Albi şi plini de promoroacă, cu petale moi ca neaua
Au înveselit văzduhul, slăbind vântului cureaua
Să nu răscolească răul de miresme crengi ‘nfrunzite
Umblând fluturaşi, tăunii şi albinele - ameţite
Cu fustiţă mult prea scurtă dintr-o pală de furtună
Luna-şi potoleşte plete, când pe sâni o să-i apună
Ultimi licurici nătângi cu lucirea lor ascunsă
Lângă-a bolţii balama cerului jelind, neunsă...
Desluşesc în murmur stins iar o zisă, ca sudalmă:
*Moartea ne învie! – aud... Numai viaţa ne omoară!*
Nu ştiu de vorbea o piatră sau era suspin degeaba
Un ceasornic ticăia, să-i sfârşească lumii – treaba!
Se-adânceau scorburi cu ciocuri, maluri înălţau nisipuri
Din frânturi de clipe arse vremea ţesând anotimpuri,
Ca pe clape de pian, în joc, iele franjurate
Promiteau lumină zilei, somnului vise curate
Un tărâm de umbre pulberi se ghicea mai sus de lună
Cine să îi dea crezare, sau vreun nume să îi pună?!
Sigur vreun amestec dulce, pentru-amar amar să-i fie
Când întunecimi şi frici s-or ascunde în pustie...
Să stau cu faţa la cuvânt iar vorba până la bărbie
Să îi ghicesc conturul tot să-i născocesc păreri - o mie?
Când viaţa ne omoară lent cu picături de soartă-n leac!
Sperând că moartea ne învie, mă-mpărtăşesc şi mă împac.
Comentarii
Trimiteți un comentariu