Două ceasuri stau pe-o carte
Tic-tac-uri amestecând
Unul simte că e noapte
Celălat zorii venind...
Limbile poartă tăcerea
Printre cifrele-amuțite
Alta le-ar fi însă vrerea
Să se știe odihnite...
Unul, în brățară grea
e mai vechi ca timpul scurs
Celălalt prin catifea
s-a lăsat de clipe muls
Strălucește fiecărui
câte-un punct amăgitor
o fi praf de stele ninse
sau păcatul unui dor
Dintr-o preaînaltă glastră
singur fir de tuberoză
le șoptește: *dumneavoastră...
îmi puteți face o poză?*
Nu primește vreun răspuns
li s-or poticni cheițe ?
tuberoza cu parfumu-i
se visează cu rochițe
De-ar tăcea și liniștea
o secundă dintr-o mie
ar avea timp și de ea...
ce folos când nu se știe!
Dați, rog, liniștea mai tare
undeva se scurge clipa
vremea timp de ea nu are
și-a lovit în zbor aripa
Zar cu zar să adunăm
ca-ntr-o vrajbă înfrățită
tuberozei să îi dăm
o rochiță aurită
E simbolul clar al sorții
ce se schimbă cu un gest
cerul nopții cu al zilei
împreună-s doar un rest
dintr-un infinit mai mic
decât punctul unui zar
totuși să-ncercăm un pic
viața nu e un bazar...
dar
Își amestecă tic-tac-uri
Pe o carte așezate
Doar hazardu-mparte fleacuri
De prin haos adunate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu