Pe obrazul meu azi lacrimile ard
mi-ai trimis iubirea-n galantare!
ai privit-o sub cuvânt cum doare
din obrazul meu rămâne numai fard?
Prinsă-n dor e tot IUBIREA, încă,
Doar coșmaru-i chin premeditat
Cum mi-ai smuls tăcerea din oftat!
Geamătul răzbate rana ei adâncă.
Parcă sufletu-nflorește deodată
Aripile lui tresar prelung și lin
Doar fereastra cerului, de chin
Îl salvează cu speranță-nbujorată.
Nici nu simți! în vorbe verși rugină
Cum înveninează sufletul… cu foc!
Vai, au gust amar, de nenoroc
Pune greu oblon ferestrei de lumină.
Lacrima s-a dus în noaptea rece
Gândul savurează, chinul s-a uscat
Inima, nu de cuvânt s-a clătinat,
Ci de paloșul uitării ce nu trece.
Deodată, floarea de iubire cade-n iarbă
Prin visarea focului promis
Stelele din sânul ei s-au stins?
Din petale nu-i mai faci o salbă?
Comentarii
Trimiteți un comentariu