***
Nu e frântură-n lume, biet boț de viață nu-i
Să nu-i sosească clipa amară-ncețoșată
Să nu mă mai iubești! E-n mintea orișicui
ajunge înveninând și pe * a fost odată*
***
Să nu mă mai iubești! spunea eternei ploi
un singur fir de iarbă, și se-nverzea pe sine,
privirea-și ridica din marea de trifoi,
ferind cu lama-i naltă, armatele de fire
***
Cu viers ce-aduce-a înger o cinteză cânta:
Să nu mă mai iubești! Cu ochii spre înalt
Printre atâtea cânturi, al ei glas se pierdea
Păcat de-a ei trăire, dar asta-i este dat!
Să nu mă mai iubești! Cu ochii spre înalt
Printre atâtea cânturi, al ei glas se pierdea
Păcat de-a ei trăire, dar asta-i este dat!
***
O floare ce-a prins rod, primind sărut din soare
În pântec de petale își rostuiește-un dulce
Șoptește-n frunza mamă avută din născare
Să nu mă mai iubești! Nici toamna n-o s-o apuce...
În pântec de petale își rostuiește-un dulce
Șoptește-n frunza mamă avută din născare
Să nu mă mai iubești! Nici toamna n-o s-o apuce...
***
La margine de hău, ca o pecete-a sorții
O piatră de hotar se năruie pe sine
Și bate disperată lovind străine porți
O piatră de hotar se năruie pe sine
Și bate disperată lovind străine porți
Să nu mă mai iubești! ea tace cu suspine
***
Dar visul nenăscut, de beznă-nspăimântat
Îi cere nopții mamă, pierdut de matca sa
Să nu mă mai iubești! Strivind amar oftat
Îi cere nopții mamă, pierdut de matca sa
Să nu mă mai iubești! Strivind amar oftat
Scânteia e iubirea-mi ce n-am putut avea…
***
O rază se pierduse, o-mbrățișase o umbră
Că zorii sunt speranța, lumina ei aflase
Să nu mă mai iubești! strigare mult prea sumbră
Se risipea ca fumul prin cerurile joase
***
Dar umbra obosește, și ceața piere-n ea
Întunecimi se-ntorc în pântecul tăcut
Aș vrea să mă iubești! e noua vorbă a mea
Și-atât este de mândră, o vreau mai mult, mai mult…
Comentarii
Trimiteți un comentariu