FRAGIL

Ce e plecarea? o neputință!            vie
de a rămâne încă-un pas
într-o durere fără de căință...

icoanele sunt sfinte orișiunde

și orișicui ascultă  o suferință

cum să explici că nu poți să te-aduni
nici să descrii culorile mascate:
uite, un galben nu mai are zi
albastrul lâncezește fără noapte

și-atunci îmbrac în verde tot ce-ating
mă sting și-alung în mine ce am fost

mirată, retrăiesc în agonii trucate
 amarul-prea-amar fără de rost!

tânjesc după iubirea absolută și-mi las
drept gaj cea mai rămas din mine,
atâta frică am adunat în pumni
am palmele rănite prin ruine

s-a risipit sămânța prin țărână
nici ploaia n-a știut-o aduna
când tina se-ntrecea cu vântul
visam flori răsărite-n urma mea...

de ce să plângă stelele? să ardă!
și să răsară vii, dar altora... Iubiți, cinstiți
ce au știut TOTUL să-mpartă!
patimi și oxigen, chiar inima...

fericirea-i doar abstracțiune, viață!
ah, vise! ploaia mea de lacrimi, șansa mea
iubirea este artă  definită! ...doar...
 că eu nu am știut-o,
                               vreodată,
                                                desena...