Genunchi de ploi îmbrăţişând

Răsăritul are taine. Pe un raft cerul păstrează
vise ce-au rămas mirate, pe o geană-a lunii trează
Lacomă privirea-mi este, pleoapele nu se adună
parcă n-am clipit aievea, nici respirat, de-o săptămână…

Chipul întâiului meu zbor, se ascunde-n amintiri
umed, liniştea se scurge, ca o lavă preţioasă
mă striveşte-atât de dulce, dorul de-a mă şti – acasă!
O singurătate-apasă pasul sprinten printre vini…

Întâlnite la şuetă, gânduri s-au pierdut cu firea
şirul zilelor amare se despart de-ngenunchere
Instinctiv, dumnezeirii, rog un strop de dulce-n fiere,
îngere ce-mi stai în coastă, nu-ţi perpetuezi menirea?

Oaspeţi-pelerini, ca spice, într-un lan de-nţelepciune,
sunt răspunsuri la-ntrebări spuse cu sinceritate
Amnezii îmi haşurează harta ce mă pierde-n noapte
pilotând speranţa care, tatuată e cu … tine!

Curbe sinuoase urcă cu iubirea trepte ‘nalte
n-am să fiu eu mâna moartă la un joc de nenoroc
o sămânţă pârguită par a fi, zvârlită-n foc!
Vicleniile furtunii să evit sorbind … trei şoapte:

de iubire, de noroc, de tandreţe, toate albe
zarul abundenţei cade, ca o mâţă :) nu pe spate ?!