…tot aduni tânjind la aştri, fără număr vise vii iar în urma ta, tot stele strălucesc, iar tu nu ştii cum se sting efemeride, fără murmur sau fior inchizi ochii şoptind tandru: eh, le-a fost şi dor, şi dor...   sufletu-ţi stingher alungă, holdelor de amintiri ca amarnice neghine, remuşcări şi negre vini dorul are chip de înger cu oftatul arămiu de-ar avea şi gust de stele, Doamne, tare-aş vrea să ştiu!   simţi cu vraja poeziei, îţi răstoarnă ceru-n poală? chiar de este ruşinată, luna străluceşte goală… sări pârleazul veşniciei, dă-i curajului curaj cu încredere în tine, lasă-ţi sufleţelul gaj   obosită, poate, soarta va fi martor ocular timpul nu va sta în loc, ursuz, tulbure, avar îşi va adăpa căluţii la un colţ de nemurire universul plictisit, chiar va inventa o ştire :   * visători să fiţi – voi, oameni! Chinul nu-l aflaţi vreodată, Nimiciţi miasma urii, iar IUBIREA s-o daţi toată! * Despre gustul fericirii, nu tânjiţi, e-amăgitor...

Sâmburi muţi visau  pădure netulburată ca o piatră de hotar aproape nuntă ni se promisese iar ursitorile ursiseră cu har:   să număraţi prea-sfinte veşnicii cu vârful de peniţă al sorţii vii   culegători de zori şi de izvoare să-aprindeţi stelele sfiit-amăgitoare   cu zarva mirului şi a tămâiei dacă fereci s-or sprijini cu suflete, biserici   să vă rodească în priviri doar stele când timpului de clipe vor să-l spele   lăuntric vă pictaţi un duh cuminte orice refuz de taină va dezminte   neconteniri şi pricini poartă vini? le scuturaţi, nu deveniţi străini! În ştreang s-or împleti de-acum văzduhuri - un saltimbanc e visul nenuntit - va picura pe aripi moi de fluturi  cu falduri de tăceri ne-am primenit În zvon de fructe dulci, verde veşmânt de zee m-oi contopi luminii,  alintă-mă - femeie!

De ieri, se infiltrează nopţile-n tăceri din roata vieţii ne-am pierdut trei spiţe adorm şi zorii noi, cu pleoapele cârpite din vise doar, nu rostuim averi!   Iar azi, în pieptul lunii, sub cămaşa-n zdrenţe mănunchi de taine murmură-n surdină să fie gustul amar, sau dulcele de vină? reinventăm o stea şi alungăm absenţe!   Şi mâinele istorie visează, visează? Ba chiar se infiripă colaj de noi mistere, sub cerul obosit nu ne-am grăbit deajuns, dar nici nu ne-am minţit o clipă doar e viaţa, de ce-am trăit-o-n pripă?   Pun laolaltă-n pumn, un ieri, un azi, un mâine, suspin tot repetând: Ah zilele-s puţine! nu-mi rătăcesc credinţa, prin vise şi prin mine, un cântec las în urma-mi, prin constelaţii, scurm!