Omule…

 

…tot aduni tânjind la aştri, fără număr vise vii
iar în urma ta, tot stele strălucesc, iar tu nu ştii
cum se sting efemeride, fără murmur sau fior
inchizi ochii şoptind tandru: eh, le-a fost şi dor, şi dor...
 
sufletu-ţi stingher alungă, holdelor de amintiri
ca amarnice neghine, remuşcări şi negre vini
dorul are chip de înger cu oftatul arămiu
de-ar avea şi gust de stele, Doamne, tare-aş vrea să ştiu!
 
simţi cu vraja poeziei, îţi răstoarnă ceru-n poală?
chiar de este ruşinată, luna străluceşte goală…
sări pârleazul veşniciei, dă-i curajului curaj
cu încredere în tine, lasă-ţi sufleţelul gaj
 
obosită, poate, soarta va fi martor ocular
timpul nu va sta în loc, ursuz, tulbure, avar
îşi va adăpa căluţii la un colţ de nemurire
universul plictisit, chiar va inventa o ştire:
 
* visători să fiţi – voi, oameni! Chinul nu-l aflaţi vreodată,
Nimiciţi miasma urii, iar IUBIREA s-o daţi toată!*
Despre gustul fericirii, nu tânjiţi, e-amăgitor
s-o numi trecut, azi, mâine, tot un TOT, e TRECĂTOR!