De prea mult fum, de prea puţină taină
Ni se rotesc ceasornice-n rărunchi
De-am şti croi văzduhului o haină
Şi i-am sculpta din vise noi un trunchi
Păşeşte-n noi lumina ca ninsoarea
Ce nu îţi dă destinul, omule nu cere
Dă-i stelei tale crudul ierbii, floarea
Ce stranie e viaţa, o frunză în cădere.
E floare rară tihna
nopţii - acum
În insomnii sfidând
acoperişuri
Ce nu cunosc nevoi de foc
şi scrum
Pe drumul ploii ascuţind
tăişuri
Când marginile toate-au
orizont
Nemărginirea se destramă lent
Şi desenează asfalturile-n rond
Cu vise cumpărate pe un
cent
Doar vorbe în al buzelor
mormânt
Enigme-n raftul
sufletului rupt
Nici urmă de vreun
rătăcit cuvânt
Sau alt oftat purtând
obrazul supt
Toamnei arsă fără lacrimi - ape efemere,
taina trecerii-n văzduh, smerit să îi ceri
În privirile fântânii, umbrei seci de ieri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu