Insolită

De prea mult fum, de prea puţină taină

Ni se rotesc ceasornice-n rărunchi

De-am şti croi văzduhului o haină

Şi i-am sculpta din vise noi un trunchi

Păşeşte-n noi lumina ca ninsoarea

Ce nu îţi dă destinul, omule nu cere

Dă-i stelei tale crudul ierbii, floarea

Ce stranie e  viaţa,  o frunză în cădere.

 

 

E floare rară tihna nopţii - acum

În insomnii sfidând acoperişuri

Ce nu cunosc nevoi de foc şi scrum

Pe drumul ploii ascuţind tăişuri

 

Când marginile toate-au orizont

Nemărginirea se destramă lent

Şi desenează  asfalturile-n rond

Cu vise cumpărate pe un cent

 

Doar vorbe în al buzelor mormânt

Enigme-n raftul sufletului rupt

Nici urmă de vreun rătăcit cuvânt

Sau alt oftat purtând obrazul supt

 

Toamnei arsă fără lacrimi - ape efemere,

taina trecerii-n văzduh, smerit să îi ceri

Stranie e  viaţa,  o frunză în cădere

În privirile fântânii, umbrei seci de ieri.