Iernii înc-o șansă

Ninge! Cu o șansă numai dintr-o mie

Vai! Mi-a  prins văzduhul gol de amintiri

Curg năvalnic fulgii, grăbiți și în vrie

Albi și puri, desigur, dar stropiți de vini...

În aer de burg, ce-a uitat de iarnă

Păsări se rotesc purtând vânt în pliscuri

Cu uitare Doamne, oare o să cearnă?

Dar să nu ne strice plămădite visuri...

Puf din baldachin își răstoarnă cerul

Îndumnezeind lungi cărări în jos

Greu ținut în chingă, în buiestru – gerul

Stele-n păr și gene-mi pune, curios...

Surghiuniți și pașnici ca uitați eroi

Pudici își ascund rădăcini în glod

Se-anină de toarte, bieți copacii goi

Între cer - pământ, fac un singur pod...

De ce gerul arde? Știe oarecine?

Și aprinde-n ochi flăcări și-n obraz

Pe buze-amorțite, greu cuvântul vine

Încleștare mută, doar cugetul treaz...

Știu,  omătul geme sub talpa grăbită

În odgoane iarna nu putem struni

Ne-a trimis-o Domnul, s-o păstrăm, dorită

e de firul ierbii și de mulți copii...

Sufletul să-l ținem în ulcior cu toarte

Are grijă frigul dantelă să-i pună

Pulsul său fierbinte știe a răzbate

Din ulcior se bea, numai apă bună...

Iarnă-ntârziată nu ai pic de milă

Liota-ți gândeam, cu tine-o să fie

Vai! gol de amintiri, văzduhul respiră

Ninge! Cu o șansă numai dintr-o mie!

... și pictura este...  șansa mea