M-a trezit o pală, șuie
pe sub visul năzărit
Îmi părea că urc, dar... nu e
luminat deajuns... Sfiit,
gândul îi ținea isonul
mintea stătea-n loc să vadă
cum o inimă pulsândă și o fire
stau grămadă...
Ce folos! năluci, nesomnuri,
îndoieli, unghere albe...
toate stau nevindecate
fără aripi de-a răzbate
Ursitori, demult sunt pulberi,
răstignite altui timp
altor umbre strânse-n chinga
unui mistic anotimp
amintiri și-au luat răgaz
au surpat dureri în ele
roi de treceri prin păcat
se ațin ca niște iele
prin cenușă! Mi-e destulă
astă vrajbă sfredelită,
Doamne, nu-i da întuneric,
așteptare pustiită...
ce e tâmpla ?
O arsură!
Comentarii
Trimiteți un comentariu