Arsură

 

M-a trezit o pală, șuie

pe sub visul năzărit

Îmi părea că urc, dar... nu e

luminat deajuns... Sfiit,

gândul îi ținea isonul

mintea stătea-n loc să vadă

cum o inimă pulsândă și o fire

stau grămadă...

Ce folos! năluci, nesomnuri,

îndoieli, unghere albe...

toate stau nevindecate

fără aripi de-a răzbate

Ursitori, demult sunt pulberi,

răstignite altui timp

altor umbre strânse-n chinga

unui mistic anotimp

amintiri și-au luat răgaz

au surpat dureri în ele

roi de treceri prin păcat

se ațin ca niște iele

prin cenușă! Mi-e destulă

astă vrajbă sfredelită,

Doamne, nu-i da întuneric,

așteptare pustiită...

ce e tâmpla ?

O arsură!

Ada Nemescu