Te-aştept ! de parcă aşteptarea e coală albă de hârtie
Tăişul ei - o întâmplare, sfârşit ori început să-mi fie
mi-i negru negru albul zilei, nici zorii nu-mi zâmbesc de când
ai pus un punct atât de mic, rotund şi ai plecat râzând
Te strig! de parcă n-au auz, nici drumuri lungi, cărări subţiri
Curgând prin umbre verzi strivite de lunecoase amintiri
nu-i albă albă neagra spumă a îndoielii că te am
Copacul vieţii a pierdut frunzişul tot şi-i ciot un…ram.
Te vreau! De parcă vrerea toată s-ar oferi în dar la nuntă
Sau nou născutului ce-am fost, oricât destinul o să-ascundă
Amar amar e visul dulce, viu, tăinuit ca pe-o greşeală
a zilei ce mi s-a promis, lumina-i sfântă să nu doară.
Te-ascult! De parcă simfonie e pulsul gol de vreo minciună
Cine-ar putea să mă trezească cu adevărul prins de mână?
Prea tristă tristă e mirarea în haina ei mustind de vicii
Eu, sufletul amanetat risc şi-l salvez de-un şarpe-al fricii!
Te strig, Te vreau, Te-ascult, Te-aştept! Din setea mea izvoare curg
Vin răsărituri în cascade să ţeasă întregului amurg
Atât de vie… vie-i moartea, credinţa mea e din bazalt
Cu ochi albaştri-mi scaldă ruga o stea anume din înalt.
https://youtu.be/S0KSt7YFCOU?t=9
RăspundețiȘtergere