Încărunţesc fiori şi-mi ticăie amar
în seri de-nsângerare a viselor zidite
iubesc canicular un fel uitat de flori
petale aurii străpung şi os şi minte…
odăii sufletului meu îi născocesc pereţi
să-i oblojească umbra lăsată pe podele
nu-i număr risipirea nici voi să nu-mi cereţi
un rid pierdut de suflet se chinuie-n atele
atunci păstrează-ţi pacea printre sfioase gene
doar verdelui privirii promite-i numai cer
fiori timizi de soare s-or răspândi alene
prin suflet ce scânteie şi nu se vrea stingher
când timpul îmi aruncă cu praf de clipe-n ochi
descânt de nenoroc şi mor … dintr-un deochi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu