Sub un cer plin de suspine, limpede să-l sorbi de sete
Ochiul bălţii de iubire parcă-ar vrea să ne îmbete,
Dintr-o scorbură clipesc urme noi de stele vechi
Singuratice vin umbre, strajă zilei stau perechi…
Brazi înalţă vârfuri lungi despicând văzduhul moale
Lăsând urme înţepate cerului proptit la poale
Cetinei îi curg săgeţi de lumină să ne scalde
În miroznă de răşini sus pe culmile înalte…
Cuib de adevăr să facem în copacul vieţii noastre
Trainic pentr-un pui de suflet al iubirii dintre noi
Furii n-or ‘cerca să mute mai înalt cer cu năpaste
Lăsând norii zdrenţuiţi şi neplânşi, doi câte doi…
Fierbe-n taină viaţa astăzi, mustăceşte timpul aiurit!
Ochiul bălţii de iubire seacă, zimţii veşniciei muşcă-ncet
Rasa omenirii zace, e durută crunt de neiubit
Orizontu-nţepeneşte iată: are guler dat cu aspru-apret
Bucurie... vino să ne bucuri, fără tine buzele nu râd
Scâncesc zorii cruzi, atârnă cerul risipit, uscat şi hâd!
Te prefaci tristeţe preaumilă, noi - mai trişti suntem ca ieri…
Oare, vreodată toamne s-au visat frumoase primăveri!?
Comentarii
Trimiteți un comentariu