Prea vechi îmi pare râsul azi
ca o monedă nouă din alt timp
Mărşăluiesc tiptil păduri
de brazi,
doar eu mă-mpiedic de un
ghimp
Un ştreang de stele mi-aş petrece
cu jind, de gâtul sufletului orb,
Cu steaua mea subţire-s zece
pe cerul preaînalt şi negru ca un corb
Un trup, eu clipei i-aş
sculpta
C-un os fricos de sabie
că-l taie,
Având dreptatea chiar în
dreapta mea
Şi alţi fiori ascunşi în
mâruntaie
Beţii năucitoare s-or uita
cum s-au uitat
nişte-amintiri năuce
Sărace de-adevăr şi-o
soartă rea
mi-a amărât un ultim gust
de dulce
S-a camuflat cuvântul, e
ascuns!
Minciuna are gust sălciu, o
sare
a-mprumutat aroma ei de
mare,
iar valul ce-a plecat, nu a
ajuns
Mă pierd în aşteptările voalate,
un alb şi rar frunziş într-o pădure
Dorinţi mă dor, zac reci şi neaflate
ca diamantele-n amarul din cărbune
Eu neatinsă de lumină, nu
iubesc!
Când vrajba vieţii-i o
silabisire de vocale
mirări mă-ajung, şoptindu-mi să trăiesc,
Şi-mi dau răgaz a viu şi-a vindecare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu