Mi-au
adormit şi apele şi plopii
aflaţi
în amintirea unui vis
De
când încerc timid să mi te-apropii
sperând, că tu eşti pacea ce mi s-a promis
Aşa
se nasc târziurile-n lucruri
şi
se tocesc cuvintele rostite
De-o
balama tocită atârnă scuturi
în
orizonturi parcă pustiite
Să-mi
ceară demâncare-un pui de suflet
Eu
să-l îndop zâmbind, cu poezie
dar
să-l iubesc nu cred să mă încumet
şi
milă atunci, se poate, să îmi fie...
...
Eternitatea, vocea să-mi sărute- ar vrea,
cum
vrea şi noaptea tainic să mă –mbie
Dar,
cum se împletesc de-a valma vrute
Nespusele-or
să moară-n sărăcie!
Voi
scrie de acum nici verde, dar divin
În
mine vulgul n-are loc, îi e teamă
de
perla din cuvânt şi gustul lui de vin
Neacceptat, zadarnic o să geamă.
Şi
toate au un suflu ireal
Degeaba-s
date cu tămâie strane
Aş
îngropa tristeţea sub un deal
Să
nu mai plângă vreodată, mame.
Să-mi
scriu cu palma stângă numele pe ape,
Aceleaşi
adormite ca şi plopii
Cum,
în cădere roua, de-un plâns nu o să scape,
voi
insista timid, să te apropii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu