nu-mi mai urzi drumul străine!
tu micul seism al sufletului meu
ratez din simpla vină zborul spre orizont
unde
pădurea virgină are mireasmă de sfârşit de lume
zidului înverzit ce-i mai trebuie poartă?
contagioase iluzii
cumplite ipoteze
ne încearcă
în scurta despărţire de o viaţă
unde merg şi fluturii desculţi…
tu să taci cuminte ca un neştiut
crud
şi nefiresc
eu să păstrez târziul în acelaşi trup
iubiţi-pescăruşi cu pliscul mut
asemeni plânsului ne e promisă din demult
o moarte ultimă
sufletul ni-l soarbă
hei, hei, trag oblonul negru la fereastra oarbă
Comentarii
Trimiteți un comentariu