Că amețesc
visam, dar tot mai rar
mă-ntorc ca o
mănușă tot pe dos
urâtul mi-l
închipui că-i frumos
nu mai despart
habarul de zadar
plutesc peste
dorințele-mi amar
fiori
necunoscuți, și-i nefiresc
să mă tot mir cu artă, te iubesc?
și-mi sar din
vise zboruri, tot mai rar
de-o vreme pierd,
cum pierde bietul zar
răpus de
nenoroc, strivit de șansă
în transă mă
refac, încet, dar tot mai rar
de-un timp să
uit devine o urgie
și vina dau,
desigur pe o stea
dar mâine ce
rușine o să-mi fie!
Comentarii
Trimiteți un comentariu