Printre şoapte răzvrătite, flori de nalbă tulburate
Curajoase sunt, curate, vorbele de-alint, dintâi…
Mai apoi, se risipesc, în neant, ca deocheate!
Soarele încet se saltă, sprijinându-se-n călcâi.
Tot imaginând răcoarea fluturaşilor firavi
Hrănită din amintire, floarea de castan trăieşte
Dincolo de nepăsarea, săgetând cu ochi hulpavi
De pe umărul dreptăţii, se iţesc ca idealuri,
Doar dulceaţa-mbrăţişării, simplă ca o rugăciune
Şi sărutul cast al gurii, ce-ar uni şi două dealuri,
Cu fiori urcând din vintre, pe un drum ce nu se spune…
Ce muţenie mă-ncearcă! Trei tăceri nu-s de ajuns,
Dacă inimii – o floare, simţăminte nu-i păstrezi
Plânsul fără lacrimi vine, potrivindu-se ca… uns,
Şi înneacă ce-am născut, din iubiri şi dor, nu crezi?
Zorii mustăcind a ceaţă, zornăie ca mărunţişul
Trecătorilor prin viaţă, le revigorează gânduri
Aşteptându-i, chiar lumina, îşi ascute calm tăişul
Întunericimi rămâneţi neştiute, în străfunduri…
Eu aştept, şi cred, şi simt, ca o veşnică fecioară
Ţes ca ploaia, penelopă cu inflexiuni de stea
Cifra doi a obosit, rătăcită-a câta oară?!
Prin poeme minunate, azi, scâncind la poarta mea.
https://en.calameo.com/read/002732589863553615c2d
https://youtu.be/6CXsy0tq5Yc
RăspundețiȘtergere