Dă-mi
cu-mprumut vreo două zboruri
Voi arunca
buchetul veșted
Mila ferestrei
fără storuri
O voi simți în
ochi și creștet.
Nu-mi cerceta
amare pricini
Le port. Mă
tot strivesc zimțat
Când te
prefaci, nu-mi este sprijin
Purta-vei tu
acest păcat...
Mă uită într-o
altă sferă
Silabisind
colinde noi
Luceferi
stinși din altă eră
s-or întrupa
în cifra doi...
Ce tandră
este-a serii geană,
Să nu mă vinzi
ca pe-o ispită
Ce-i prinsă-n
plasă ca o mreană
Dintr-un adânc
sărac ivită...
Ți se-nfășoară
o-ntrebare
Printre
iertări, păcate, doruri
Purtând
discret parfum de floare
ce a uitat de
cer și zboruri...
Însuflețește-mi
cald destinul
Tu înger
răscolind lumină
Smulgând din
ia nopții firul
Șoptindu-mi că
îți sunt regină...
C-așa-i
sfârșitul, iar te minți,
când
începutu-i anodin
ascultă ruga a
șapte sfinți
iubind mai
mult, încă puțin...
Comentarii
Trimiteți un comentariu