Anodin

 

Dă-mi cu-mprumut vreo două zboruri

Voi arunca buchetul veșted

Mila ferestrei fără storuri

O voi simți în ochi și creștet.

 

Nu-mi cerceta amare pricini

Le port. Mă tot strivesc zimțat

Când te prefaci, nu-mi este sprijin

Purta-vei tu acest păcat...

 

Mă uită într-o altă sferă

Silabisind colinde noi

Luceferi stinși din altă eră

s-or întrupa în cifra doi... 

Ce tandră este-a  serii geană,

Să nu mă vinzi ca pe-o ispită

Ce-i prinsă-n plasă ca o mreană

Dintr-un adânc sărac ivită...

 

Ți se-nfășoară o-ntrebare

Printre iertări, păcate, doruri

Purtând discret parfum de floare

ce a uitat de cer și zboruri... 

Însuflețește-mi cald destinul

Tu înger răscolind lumină

Smulgând din ia nopții firul

Șoptindu-mi că îți sunt regină...

 

C-așa-i sfârșitul, iar te minți,

când începutu-i anodin

ascultă ruga a șapte sfinți

iubind mai mult, încă puțin...