Treceți la conținutul principal

Fără umbră

 

Fără umbră-aș încerca un trai
aș sta sprijinită doar de mine
pe drumeagul singur către rai
ocrotindu-mi stelele puține

Umbra mea visează cerul așternut
Prea o arde talpa prin nisipuri
Îmi închin icoanele și fug
Restul sunt prejudecăți și mituri
 
Sângele prea roșu-mpătimit
Drumuri scoate la mezat prin mine
Mult am mai sperat și am greșit
Dar cărările curate sunt puține
 
I-a-nghețat pe sâni iertării o mirare
cât de generoasă este, ce folos!
a cerut sfioasă o-ntrupare
și-a primit albastrul sinuos
 
n-a durut-o șovăiala lui
ca o haină largă străvezie
când dădea în verde, când gălbui
ca norocul chior la loterie
 
a strivit-o însă nepăsarea
ce –albăstrui perfect era odată
umplea bolta, lacul și chiar zarea
și o ploaie lungă supărată
 
și tot umbra s-a-nhăitat c-o lampă
e discretă nu îi ceartă plânsul
unduită în lumini e o vampă
dar cernită nu cunoaște râsul
 
nici nu mă mai mir de-a mea lentoare
umbra, sângele, iertarea mă trădează
palide-s ca iarba fără soare
parcă plumbi prin oase îmi așează
 
fără umbră-aș încerca un trai
aș sta sprijinită doar de mine
pe drumeagul singur către rai
ocrotindu-mi stelele puține
 
parcă mă aude umbra mea
rușinată-mi s-a lipit și-așteaptă
să se-aprindă-n mine steaua sa
i se-nnoadă lacrimile-n barbă
 
vine și iertarea să ne-mpace
sângele mi-a colorat făptura
bată-vă Dumnezeu noroace
doar iubire dăruind, nu ura.

Watch alexandrina GIF on Gfycat. Discover more alexandrina, orasul umbre GIFs on Gfycat

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colind suflet de român

Frunze, foi de viță bună  Ascultați ce-ar vrea să spună.... Și iar verde crengi de-alun Stați în loc, am să vă  spun: Dulce vorbă românească   Vine-n prag să vă dorească : -           Cum e luna de iubită,  să vă fie dăruită!  -           Cât e soarele de-ncins, să fiți voi de neînvins! -           Ca frunzișul răcoros,  să  fii omule frumos! -           Iar de harnic și-înțelept ai  întrecut stejarul drept! -           Toate stelele-n cunună, să-ți ureze viață bună, -           Viața ce pulsează-n muguri, să te-ndemne să te bucuri! Iar cărarea  cu flori vii, să te   poarte și să fii... ....primu-n trai cu voioșie Vorba balsam să îți fie Versul cu trăiri astrale  Răsuflări,  parfum de floare! Gânduri doar de construit Inimi calde de iubit Vase pline de bucate Pieptul plin de sănătate! Omule curaj să  porți Și să-l dăruiește la toți   În ferestre cu lumină, miere, faguri în stupină  Fructe în livezi și flori Să  ai pentru

STRIGA O STEA SUBŢIRE, HAI!

💚 Se zbate o vrabie sub tâmplă, pe-obraz mi-s zâmbete furate în piept duc dorurile toate, alt anotimp mi se întâmplă cadenţe vesele se-nnoadă, prin pletele-mi   de aur stins un ţipăt siluit se stinge, pe suflet gol şi alb, prelins…   💚  În amintiri rămasă-s verde, în piept un crater adânceşte răni ce-s purtate cu sfială. Un vis pierdut la porţi cerşeşte. ştiu că mi-s tainele curate, nemâzgălite de vreo şoaptă, amestecând dureri cu spaime, iubirea tace şi aşteaptă… 💚  Aşteaptă-n gene un zbucium orb, ca fluturarea de aripă izvorul dulce-adulmec, sorb, şi-mi strâng bătăile în pripă, bătăi sub tâmple şi-n rărunchi, în pântecul – un avanpost nu-mi joc la sorţi norocul chior, şi rabd cu sârg, îndur cu rost… 💚  Această destrămare simplă, ca liniştea dintr-o icoană n-aş fi crezut că mi se-ntâmplă, neşansa mea-i o buruiană nu-nstrăinez avutul meu, această patimă sublimă o voi semna   - “ Iubirea Mea”, dar o ofer ca … anonimă!  

Mi se...

  Opţiunile Administratorului Editare Comentariu Editare file proprii Ştergere Comentariu Editează postările de blog                Mi se-ntâmplă, tot mai des… coapsa surdă sângerândă pe-o streaşină a sorţii preş să fie… aşteptândă! *             Mi se cere, tot mai des… să-nchid ochii tot mai strâns pe-a destinului cărare să strâng urma… după plâns! *            Mi se scrie, tot mai des… pe manşetă albă, rece a cămăşii ce cuminte prin foc-de-gheaţă mă petrece *               Mi se pare tot mai des… că de-a surda urlă-n mine frici ce îmi despoaie blând temeri vechi ce strigă-n tine *                  Mi se tot promite des… Că zăbale or să poarte Bidivii de neînţeles Purtători de vieţi şi moarte * Mi se pare şi promite…                                    … scrie, cere şi se-ntâmplă… Pe hârtie… nu pe tâmplă!