Despre plecări, nu ştie a vorbi nici-o plecare
Nici despre amintirea unei miercuri dintr-o joi
Singurătatea poartă acelaşi chip în fiecare
dar Domnul a-nviat tăcerea anume pentru noi
S-au întâlnit târziu ai noştri ani pe o cărare
ce n-are umbră şi nici paşi vreodată călători
Şi miezul zilei şi al nopţii contururi au amare
de când strivim zăpezile, agonizând datori…
pe viaţa asta prea-flămândă, îndatoraţi cu-o moarte
De parcă n-am trăit niciunul, destul n-am mai iubit
Înţelepciunea lumii nu ştie să mai poarte
acelaşi nume simplu de mugur rătăcit…
În sânul florilor primite zace o ultimă sămânţă de poem
Visul, vis curat părea. Ah, mă tem că ai apus demult
Ce iluzie-n iluzia creată, nu este nuntă-n luciul din inel
Întorceam privirile pierite, cu parfumu-i tare ca un scut
Amintiri în galben ducă-se, unde va pieri poteca noastră
au furat tot zâmbetul iubirii şi o geană dorului iubit
Azi în şoapta dimineţii faste, vechi amiezi dau să se nască
printre ele amăgit, de s-ar mai întoarce iarăşi,
gândul obosit
Comentarii
Trimiteți un comentariu