Stau cu sufletu-n atele, zorii duşi sunt la culcare Remuşcări mă prind ca-n clește, muşcătura lor cât doare! Locu-mi hărăzit sub soare parcă-i umbră de neşansă Care clatină-n surdină siluete prinse-n transă Ochii stinşi nu au culoare iar retina-i otrăvită, Raza tainică din suflet de lucire-i văduvită. În surâsurile-amare, coajă arsă şi sălcie Străjuiesc buzele mute ce-au uitat de bucurie; Stârnit, viscol din alţi timpi amintirea îmi destramă Clipa vie de acum parcă-i rouă pusă-n ramă Chinuri cu săgeţi se-mplântă în a dorului făptură Un poem de Minulescu i-aş fi hărăzit armură Visul meu ar sta cuminte de nu l-ar lovi fiori Născociţi de neîncrederi ochi în mistice culori Grote tainice şi grele de-nţelesuri sângerânde Despărţiri şi-altfel de morţi ard aducerile-aminte; Geană-şi oglindeşte cerul în fântâna tinereţii Ce povară-i suferinţa dulce-n cântece! poeţii de sub tâmplă şi din palme născocesc rime, iar norii scame albe-n pufuri moi, ard sentimente iluzorii; Nu-i semnată nem...
Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu. Nicolae Steinhardt