Despre ce legi, gândeşti poete? legământ cu patru foi oferit ca pe o floare, sau o frunză de trifoi... Ce trăire să-ţi aşterni, lângă tâmpla argintată dacă nostalgii nu ai, sau de n-ai iubit vreodată! Aurite Frunze verzi, amintiri din peţiol scâncet umezit de ploaie, strânse în ultimul lor zbor Toamnei grele de păcate, speriată de-un viscol crud vârcolaci născuţi din gol, mă împiedică să-aud... Plânsul şinelor uitate, îşi fac nod în geana mea undeva s-o naşte gara, sau vre-un tren o fluiera... Tot imaginând voiaje, neîntâmplate, neplătite gust amaruri nechemate cu arome-aghesmuite În mireasă m-aş preface, voal mi-ar fi un lan de in prospeţimea lui, iubite, are gust de vin străin  Ce-i dă sângelui ocol, îi înneacă neputinţa     să păstrăm gustul, petale, celei care-a fost dorinţa.

Îngeri se sfădesc, nu în joacă-şi spun fiecare crede că e cel mai bun se-ntrec în ninsori, ceruri inventează în culori sublime, nourii pictează cum să-amestecăm zilele cu nopţi? flori de liliac, peste struguri copţi visele pierdute într-un lan de in ceai bun de măceşe, cănilor cu vin! într-un rai promis, dacă arunci privire vezi cum se transformă chinul în iubire nu există zână, fără un surâs sorb lacrimi curate şi le schimbă-n râs ...hohote se-aud, muzici cristaline ca să-ajung în rai, chiar să mor îmi vine dar mi-aş mai trăi,   zilele-mi puţine raiul pe pământ, cred că-mi şade bine! Da,  eşti fericit, plajă nu avem dar dansează inimi, în suav tandem steaua ta subţire, m-ai numit instant iubirea inundă suflete constant mă privesc cu jind alte stele mii rugăciuni şoptesc frunzele prin vii toamna asta vie, ne-a purtat noroace sufletul îi cântă inimii să joace... cum să nu tresar, înger alb şi bun? dacă mă întrebi, cum să nu îţi spun că respir curat, dar mă doare

  Tulburătoare umbre ascunde-n ochi mirarea Aşa-mpletită amar,  cu-o pândă ce se pierde În amintirea vie, a  lunii noastre… verde Ce-şi caută de-atunci culoarea şi cărarea   Iubire, lasă teama să-şi  mistuie arsura Rămâne-vor curate doar dimineţi cu noi Norocul ne pândeşte, din frunza de trifoi Degeaba închizi ochii, degeaba asmuţi… ura   Desăvârşim uitări, uitând cât doare visul Tot numărând haotic,  pe degete,  fiori  Mimând, nu ştiu să-aştept, iar tu, nu ştii să zbori Biet curcubeu pierdut, să-ţi inventez… culori?   Eu mă iubesc în tine, iar tu în mine… dori

  …tot aduni tânjind la aştri, fără număr vise vii iar în urma ta, tot stele strălucesc, iar tu nu ştii cum se sting efemeride, fără murmur sau fior inchizi ochii şoptind tandru: eh, le-a fost şi dor, şi dor...   sufletu-ţi stingher alungă, holdelor de amintiri ca amarnice neghine, remuşcări şi negre vini dorul are chip de înger cu oftatul arămiu de-ar avea şi gust de stele, Doamne, tare-aş vrea să ştiu!   simţi cu vraja poeziei, îţi răstoarnă ceru-n poală? chiar de este ruşinată, luna străluceşte goală… sări pârleazul veşniciei, dă-i curajului curaj cu încredere în tine, lasă-ţi sufleţelul gaj   obosită, poate, soarta va fi martor ocular timpul nu va sta în loc, ursuz, tulbure, avar îşi va adăpa căluţii la un colţ de nemurire universul plictisit, chiar va inventa o ştire :   * visători să fiţi – voi, oameni! Chinul nu-l aflaţi vreodată, Nimiciţi miasma urii, iar IUBIREA s-o daţi toată! * Despre gustul fericirii, nu tânjiţi, e-amăgitor s-o numi trecut, azi,

Sâmburi muţi visau  pădure netulburată ca o piatră de hotar aproape nuntă ni se promisese iar ursitorile ursiseră cu har:   să număraţi prea-sfinte veşnicii cu vârful de peniţă al sorţii vii   culegători de zori şi de izvoare să-aprindeţi stelele sfiit-amăgitoare   cu zarva mirului şi a tămâiei dacă fereci s-or sprijini cu suflete, biserici   să vă rodească în priviri doar stele când timpului de clipe vor să-l spele   lăuntric vă pictaţi un duh cuminte orice refuz de taină va dezminte   neconteniri şi pricini poartă vini? le scuturaţi, nu deveniţi străini! În ştreang s-or împleti de-acum văzduhuri - un saltimbanc e visul nenuntit - va picura pe aripi moi de fluturi  cu falduri de tăceri ne-am primenit În zvon de fructe dulci, verde veşmânt de zee m-oi contopi luminii,  alintă-mă - femeie!

De ieri, se infiltrează nopţile-n tăceri din roata vieţii ne-am pierdut trei spiţe adorm şi zorii noi, cu pleoapele cârpite din vise doar, nu rostuim averi!   Iar azi, în pieptul lunii, sub cămaşa-n zdrenţe mănunchi de taine murmură-n surdină să fie gustul amar, sau dulcele de vină? reinventăm o stea şi alungăm absenţe!   Şi mâinele istorie visează, visează? Ba chiar se infiripă colaj de noi mistere, sub cerul obosit nu ne-am grăbit deajuns, dar nici nu ne-am minţit o clipă doar e viaţa, de ce-am trăit-o-n pripă?   Pun laolaltă-n pumn, un ieri, un azi, un mâine, suspin tot repetând: Ah zilele-s puţine! nu-mi rătăcesc credinţa, prin vise şi prin mine, un cântec las în urma-mi, prin constelaţii, scurm!    

( nu doar o coastă tolerată, cum se scrie )                            * rămăsese târzie, mai puţină cu un vis dar nu fată bătrână – i-ai zis fără tortura pietrei şi-a lacrimei de ghiocel ducă-se facerea lumii! … şi mărul putred e vinovat! a transpirat păcatul-  spui - bietul păcat repetat,           repetat,                              repetat… în crucea palmei să-i semene strigare îngeri făţarnici se căznesc! e datoare… o moştenesc ca o sămânţă, mugur şi  floare tot ce-am iubit ieri, azi s-a umplut de cer cerşesc milă divină, iar dacă-o fi să pier cu umbra mea de toartă, să fie!... şi mai cer o viză veşniciei, zadarnic? putregai... marfarul ei de viaţă!  credeam că e un rai… verde-necopt irizat peste tot cu-n ciob de iris,                                    muză nebună,                                                                 priveam la lună! la matematici nu sunt bună, deloc  – mă reduc la absurd! mă tot scad, nu mă adun… geometria n