Dă-mi cu-mprumut vreo două zboruri Voi arunca buchetul veșted Mila ferestrei fără storuri O voi simți în ochi și creștet. Nu-mi cerceta amare pricini Le port. Mă tot strivesc zimțat Când te prefaci, nu-mi este sprijin Purta-vei tu acest păcat... Mă uită într-o altă sferă Silabisind colinde noi Luceferi stinși din altă eră s-or întrupa în cifra doi... Ce tandră este-a serii geană, Să nu mă vinzi ca pe-o ispită Ce-i prinsă-n plasă ca o mreană Dintr-un adânc sărac ivită... Ți se-nfășoară o-ntrebare Printre iertări, păcate, doruri Purtând discret parfum de floare ce a uitat de cer și zboruri... Însuflețește-mi cald destinul Tu înger răscolind lumină Smulgând din ia nopții firul Șoptindu-mi că îți sunt regină... C-așa-i sfârșitul, iar te minți, când începutu-i anodin ascultă ruga a șapte sfinți iubind mai mult, încă puțin...