Fără umbră-aș încerca un trai aș sta sprijinită doar de mine pe drumeagul singur către rai ocrotindu-mi stelele puține Umbra mea visează cerul așternut Prea o arde talpa prin nisipuri Îmi închin icoanele și fug Restul sunt prejudecăți și mituri   Sângele prea roșu-mpătimit Drumuri scoate la mezat prin mine Mult am mai sperat și am greșit Dar cărările curate sunt puține   I-a-nghețat pe sâni iertării o mirare cât de generoasă este, ce folos! a cerut sfioasă o-ntrupare și-a primit albastrul sinuos   n-a durut-o șovăiala lui ca o haină largă străvezie când dădea în verde, când gălbui ca norocul chior la loterie   a strivit-o însă nepăsarea ce –albăstrui perfect era odată umplea bolta, lacul și chiar zarea și o ploaie lungă supărată   și tot umbra s-a-nhăitat c-o lampă e discretă nu îi ceartă plânsul unduită în lumini e o vampă dar cernită nu cunoaște râsul   nici nu mă mai mir de-a mea lentoare umbra, sângele, iertarea mă trădează palide-s ca ia

  Dă-mi cu-mprumut vreo două zboruri Voi arunca buchetul veșted Mila ferestrei fără storuri O voi simți în ochi și creștet.   Nu-mi cerceta amare pricini Le port. Mă tot strivesc zimțat Când te prefaci, nu-mi este sprijin Purta-vei tu acest păcat...   Mă uită într-o altă sferă Silabisind colinde noi Luceferi stinși din altă eră s-or întrupa în cifra doi...   Ce tandră este-a   serii geană, Să nu mă vinzi ca pe-o ispită Ce-i prinsă-n plasă ca o mreană Dintr-un adânc sărac ivită...   Ți se-nfășoară o-ntrebare Printre iertări, păcate, doruri Purtând discret parfum de floare ce a uitat de cer și zboruri...   Însuflețește-mi cald destinul Tu înger răscolind lumină Smulgând din ia nopții firul Șoptindu-mi că îți sunt regină...   C-așa-i sfârșitul, iar te minți, când începutu-i anodin ascultă ruga a șapte sfinți iubind mai mult, încă puțin...       

    S-a pornit război, aud chiar la știrile din crâng Zumzăie umbrarul tot, paltini și-un salcâm nătâng Parcă-n aer simt miroznă și de izmă și de nuc, Ies pe prispă și desculță, uit de toate și mă duc! Am uitat de gustul dulce, amărui și-nțepător, Beau cu ochii după stele, năcăjită de un dor dar nu văd luna deloc, s-a ascuns gândesc, sfătoasă Și pe boltă, o iubire e tot unică, frumoasă... Auzisem eu o bârfă: cică soarele o vrea, O pândește zi și noapte, chiar cu stelele pe ea! Ziua arde ca nebunul și pârlește iarba-n vale Seara-așteaptă negura și îi cade la picioare... Bârfa asta se întinde, ca o boală necurată Șușoteli și ciripeli, chiar oftaturi din adânc Luna tot ascunsă e, dup-un nor, palida fată Iar de mila ei prin sălcii, stânjeneii galbeni plâng... Certărețe, la fereastră, trei mușcate frunzăresc: • Am văzut-o eu o dată, sta pe boltă, nu pleca •Soarele cu șapte raze, tot fierbinte, o sorbea! Concluzionând, firește: nu-i tăgadă, se iubesc! Dar ce e

                           Sigur am ostenit! să împart tristeţea unei şoapte la pulsul nebun al unui somn suprem… mă tângui amar, dar nu dau nici o şansă minciunii adevărul îşi pune lumina pe umeri peste aripi verzi şi cărnuri aburite plâng ca un port ce nu şi-a cunoscut marea trădări îmi sfâşie pielea pe dinăuntru dar la fereastră-mi râd muşcate vii un balon de săpun mă poartă mărturie printre pereţii mânjiţi de întuneric în lumea asta fără chei dincolo de-alei sunteţi voi actorii lumii devoratori de te iubescuri savurând plaja urmelor cuvintelor mele în jurul sufletului se-nsufleţeşte o chemare se aude exact cum doare! din privit în privit am ostenit!

 *** Când nisipuri mişcătoare par a fi nişte câmpii ... doldora de margarete şi de spice-n puf ușor Eu din traista dimineţii, scot izvoarele de zi ca să-mi spele de păcate, gândul prăfuit de dor * Îmi spusese mie maica: dincolo de rău, e BINE Negura venit-a valma, tot aşa se duce iar Floarea inimii se-ntreabă: dacă nu măicuţa, cine? Să-mi aline din dureri, cu dulceaţă, drag şi har… * Cu privirea risipită pe fereastrele din vise Văd în traista dimineţi, reci izvoarele de zi Simt un suflet cum șoptește peste mările deschise: Îngerașul meu romantic, eşti puternică, nu ştii?* * E un liliac destoinic, jumătatea mea visată Cu privirea când senină, când pătrunsă de vâltori Toate florile din lume, de parfumul lui se-mbată Iar eu dorm pe pat de frunze îmbătată de spendori * Orice clipă ce se naşte poarta aripi de sfială Ca o piatră prețioasă la grumaz de bidivii la trăsura soartei frânte pe loitra de-ndoială Mi-așez traista dimineţi cu brățări trandafirii. * N

💝 Doamne! de n-am parte de iubit sau de-un trai mai fericit fă-mă Doamne rândunea să bat depărtările împlinind urările ursitoarei mele, rea.... 💝 Iar de nu-mi dai aripi largi Doamne, salcie mă faci? să-mi plâng dorul peste apă unde căpriori se-adapă lângă mal cu flori și fragi Dulcelui, cu umeri dragi.... 💝 Vezi? din șansa mea puțină n-am avut chip de regină n-am purtat în sân ascuns decât dor nescris, nespus... Poți Doamne să mă prefaci într-o vie? pe araci... Dulcelui, cu umeri dragi 💝 Însă, Doamne de nu poți sau că nu merit, socoți fă-mă piatră de hotar lângă ea, cu gust amar fir înalt de mătrăgună zică lumea, ce-o să spună?! umeri dragi ai Dulcelui dar din dar sufletului... 💝 Tu destin nefericit mă oprești tu din iubit? te vorbiși cu soarta amară primăvară, vară, toamnă ați tot complotat pe-afară... folosit-ați limbi străine să mă umiliți...pe mine? n-ai curaj, nădejde tragi... 💝 Dulce drag, c

Ca o absenţă-n care creşte fumul Ca un avar ce-şi dăruieşte visul Caut murirea în trei sferturi de cer Şi-mi risipesc scrâşnind, prea neştiut promisul Iar o absenţă-n care curge spuma Unor apusuri neînţelese-n trup, Atingerea-i şoptită, prea liniştită urma Risipei ce ne-a smuls, oftatul e-ntrerupt! Când o absenţă rupe tăcerile la mal Pe un talaz se lasă urmată-o-nchipuire Neliniştită rana se schimbă-n elixire Mai dulci decât dorinţele-n aval Uite, cum o absenţă se tânguie uitată… Nici umbra ei nu ştie, cum s-a născut cândva O certitudine-ar fi vrut, din neant adăpată Se rătăcise însă şi urma-i o…durea!   https://youtu.be/rrVDATvUitA?t=62