Înşelăciune cu iz de libertate .............................................. “Toţi îşi găsesc liniştea când se aşterne umbra numai pe mine noaptea mă ţine îndurerat şi treaz” Michelangelo ...................... neverosimil e zborul prea are aripi de plumb fiindcă s-a îndrăgostit de-un amurg de vară clipa sfidează întunericul mimează un sărut de femeie ce nu iubeşte se scurge nemilos timpul scrijeleşte vremii coajă parcă le e scârbă să moară-mpreună două gânduri se bălăcesc uitate-ntr-o băltoacă a amintirilor rămas-am puțină undeva în aer o întrebare se vrea spusă prea sunt departe calc pe vârfuri ca un borfaş indiferenţa mocneşte ca într-o spuză se vrea încotro şi curge în neştire înşelăciune cu iz de libertate vezi? lacrima perfidă s-a deghizat în rouă pe caldarâm spartă-n două în ea retina verde se pierde vârcolac rânjind la lună nouă .............................................. Ada Nemescu

  ACUM … deschid încet o fereastră, închid o durere în pumn ah! steaua mea subțire, s-a-nhăitat c-un vis  în şoaptă  aripile-s grele - plumb, zborul minţii e doar fum răzleţit parfum de floare simţi cum vremea nu aşteaptă? şchioapătă duminici oarbe desfrunzite simplu-n drum! pe un  portativ de umbre cineva-mi compune-o soartă… acum!              acum?                              acum... ... obosite-s de tăcere, geamuri ude taine-şi spun mă pândesc ca pe-un tâlhar prins pe-o cruce în nisipuri rari sunt paşii şovăielnici, stins e rugul, focu-i scrum ce nevoie am de oază în pustiu? clipe -n răstimpuri aripi sunt, de ceară stinse  cerşind  zborurile-acum, se încrucişează trenuri ca ninsori în anotimpuri…

Pe obrazul meu azi lacrimile ard mi-ai trimis iubirea-n galantare! ai privit-o sub cuvânt cum doare din obrazul meu rămâne numai fard? Prinsă-n dor e tot IUBIREA, încă, Doar coșmaru-i chin premeditat Cum mi-ai smuls tăcerea din oftat! Geamătul răzbate rana ei adâncă. Parcă sufletu-nflorește deodată Aripile lui tresar prelung și lin Doar fereastra cerului, de chin Îl salvează cu speranță-nbujorată. Nici nu simți! în vorbe verși rugină Cum înveninează sufletul… cu foc! Vai, au gust amar, de nenoroc Pune greu oblon ferestrei de lumină. Lacrima s-a dus în noaptea rece Gândul savurează, chinul s-a uscat Inima, nu de cuvânt s-a clătinat, Ci de paloșul uitării ce nu trece. Deodată, floarea de iubire cade-n iarbă Prin visarea focului promis Stelele din sânul ei s-au stins? Din petale nu-i mai faci o salbă? Fuge fără vlagă ultimul oftat Către cerul imitând zăpadă Când iubirea-n zbor a refuzat să cadă Sufletul curat și blând, a lăcrimat.

Azi clipele se-aștern în picuri deși Sunt altele decât suratele de ieri Iar timpii-s parcă tainic înțeleși Când vremea nu-ți oferă ce îi ceri…   E un mister ce ne-a rămas de dus Pe drumul dincolo de noi, umblat De pași uitați, de ce-am ales  apus? Avem un  răsărit , e fiecărui dat!   Pe umeri greu m-apasă îndoieli Las visul să viseze numai stele În suflet port numai livezi cu meri Imaginez corăbii mici cu vele…   Pe căi ce n-au aflat pasul desculț Gându-mi suspină atunci ca și acum Mă cert, mă iert, dar nu pot s ă  renunț În pumn ascund o lacrimă, și spun:   Trecutul – un damnat, vorbe răstălmăcește Se-aude viitorul? Sunt doar păreri și umbre Prezentul - zbucium viu, adulmecă, dorește Vezi? Prinse în buchet și morți și vieți ascunde!   Pe unde să pășesc, Doamne!...  pe unde?  

Stau cu sufletu-n atele, zorii duşi sunt la culcare Remuşcări mă prind ca-n clește, muşcătura lor cât doare! Locu-mi hărăzit sub soare parcă-i umbră de neşansă Care clatină-n surdină siluete prinse-n transă Ochii stinşi nu au culoare iar retina-i otrăvită, Raza tainică din suflet de lucire-i văduvită. În surâsurile-amare, coajă arsă şi sălcie Străjuiesc buzele mute ce-au uitat de bucurie; Stârnit, viscol din alţi timpi amintirea îmi destramă Clipa vie de acum parcă-i rouă pusă-n ramă Chinuri cu săgeţi se-mplântă în a dorului făptură Un poem de Minulescu i-aş fi hărăzit armură Visul meu ar sta cuminte de nu l-ar lovi fiori Născociţi de neîncrederi ochi în mistice culori Grote tainice şi grele de-nţelesuri sângerânde Despărţiri şi-altfel de morţi ard aducerile-aminte; Geană-şi oglindeşte cerul în fântâna tinereţii Ce povară-i suferinţa dulce-n cântece! poeţii de sub tâmplă şi din palme născocesc rime, iar norii scame albe-n pufuri moi, ard sentimente iluzorii; Nu-i semnată nem

vara asta ca o brumă nu mai trece ... iar mie de la un timp mi-e toamnă ( şi tu suferi de paralelismul şinelor de cale ferată ?) cu tâmplele pulsând bizar de puţină zi de prea multă noapte îmi lipseşte o frântură îmi sărut tălpile rănite în ritual biblic mestec o durere ca o izbăvire tresar voi afla ce se întâmplă cu mine! poemul e sălciu cerul se înghesuie doar peste capetele altora iar pământul... care pământ este mai pământ ... decât mine? Risipire%20altundeva%20-%20Copy.mp3

* În caliciul nud al florii Ca pe-un munte-nalt, astenic Zgribuliţi aşteaptă zorii Chiar pe crucea de-ntuneric! Ce păreri, ce neputinţe, Gustă hăul printre frunze (amintiri de astă toamnă) foste muguri, azi lehuze… * Se zvonise, de pe vremea   când călătoreau cocorii, că ne e sortită o iarnă, încropită din nimic Sus pe crucea de-ntuneric zgribuliţi aşteaptă zorii… Cu iubire ar vrea să cearnă din rărunchi, un cer mai mic * Să te-mbeţi cu ape reci Sunt cuvinte iluzorii Ce rămân, când te petreci… Iar pe crucea de-ntuneric Zgribuliţi   aşteaptă zorii Scuturaţi ca flori de prun De un vânt ciudat şi sferic, Nici în pumn nu pot să-adun! * Într-o lume fără sensuri Teiubescuri se vând vrac Cum să-mi stăpânesc fiorii Mai apoi să râd, să tac? Zgribuliţi aşteaptă zorii tot pe crucea de-ntuneric Mut deodată, universul e feeric, ca fecioarele-n iatac! * Doamne! că iubesc atât, ce păcate grele-mi fac! Sus%20pe%20cruce