M-a trezit o pală, șuie pe sub visul năzărit Îmi părea că urc, dar... nu e luminat deajuns... Sfiit, gândul îi ținea isonul mintea stătea-n loc să vadă cum o inimă pulsândă și o fire stau grămadă... Ce folos! năluci, nesomnuri, îndoieli, unghere albe... toate stau nevindecate fără aripi de-a răzbate Ursitori, demult sunt pulberi, răstignite altui timp altor umbre strânse-n chinga unui mistic anotimp amintiri și-au luat răgaz au surpat dureri în ele roi de treceri prin păcat se ațin ca niște iele prin cenușă! Mi-e destulă astă vrajbă sfredelită, Doamne, nu-i da întuneric, așteptare pustiită... ce e tâmpla ? O arsură! Ada Nemescu