Ca o absenţă-n care creşte fumul Ca un avar ce-şi dăruieşte visul Caut murirea în trei sferturi de cer Şi-mi risipesc scrâşnind, prea neştiut promisul Iar o absenţă-n care curge spuma Unor apusuri neînţelese-n trup, Atingerea-i şoptită, prea liniştită urma Risipei ce ne-a smuls, oftatul e-ntrerupt! Când o absenţă rupe tăcerile la mal Pe un talaz se lasă urmată-o-nchipuire Neliniştită rana se schimbă-n elixire Mai dulci decât dorinţele-n aval Uite, cum o absenţă se tânguie uitată… Nici umbra ei nu ştie, cum s-a născut cândva O certitudine-ar fi vrut, din neant adăpată Se rătăcise însă şi urma-i o…durea!   https://youtu.be/rrVDATvUitA?t=62

ADMIN                                            Printre şoapte răzvrătite, flori de nalbă tulburate Curajoase sunt, curate, vorbele de-alint, dintâi… Mai apoi, se risipesc, în neant,   ca deocheate! Soarele încet se saltă, sprijinându-se-n călcâi.   Undeva, suspină umbra, floarea-n sevă se dospeşte Tot imaginând răcoarea fluturaşilor firavi Hrănită din amintire, floarea de castan trăieşte Dincolo de nepăsarea, săgetând cu ochi hulpavi   De pe umărul dreptăţii, se iţesc ca idealuri, Doar dulceaţa-mbrăţişării, simplă ca o rugăciune Şi sărutul cast al gurii, ce-ar uni şi două dealuri, Cu fiori urcând din vintre, pe un drum ce nu se spune…   Ce muţenie mă-ncearcă! Trei tăceri nu-s de ajuns, Dacă inimii – o floare, simţăminte nu-i păstrezi Plânsul fără lacrimi vine, potrivindu-se ca… uns, Şi înneacă ce-am născut, din iubiri şi dor, nu crezi?   Zorii mustăcind a ceaţă, zornăie ca mărunţişul Trecătorilor prin viaţă, le revigorează gândur

💚 Se zbate o vrabie sub tâmplă, pe-obraz mi-s zâmbete furate în piept duc dorurile toate, alt anotimp mi se întâmplă cadenţe vesele se-nnoadă, prin pletele-mi   de aur stins un ţipăt siluit se stinge, pe suflet gol şi alb, prelins…   💚  În amintiri rămasă-s verde, în piept un crater adânceşte răni ce-s purtate cu sfială. Un vis pierdut la porţi cerşeşte. ştiu că mi-s tainele curate, nemâzgălite de vreo şoaptă, amestecând dureri cu spaime, iubirea tace şi aşteaptă… 💚  Aşteaptă-n gene un zbucium orb, ca fluturarea de aripă izvorul dulce-adulmec, sorb, şi-mi strâng bătăile în pripă, bătăi sub tâmple şi-n rărunchi, în pântecul – un avanpost nu-mi joc la sorţi norocul chior, şi rabd cu sârg, îndur cu rost… 💚  Această destrămare simplă, ca liniştea dintr-o icoană n-aş fi crezut că mi se-ntâmplă, neşansa mea-i o buruiană nu-nstrăinez avutul meu, această patimă sublimă o voi semna   - “ Iubirea Mea”, dar o ofer ca … anonimă!  

Despre ce legi, gândeşti poete? legământ cu patru foi oferit ca pe o floare, sau o frunză de trifoi... Ce trăire să-ţi aşterni, lângă tâmpla argintată dacă nostalgii nu ai, sau de n-ai iubit vreodată! Aurite Frunze verzi, amintiri din peţiol scâncet umezit de ploaie, strânse în ultimul lor zbor Toamnei grele de păcate, speriată de-un viscol crud vârcolaci născuţi din gol, mă împiedică să-aud... Plânsul şinelor uitate, îşi fac nod în geana mea undeva s-o naşte gara, sau vre-un tren o fluiera... Tot imaginând voiaje, neîntâmplate, neplătite gust amaruri nechemate cu arome-aghesmuite În mireasă m-aş preface, voal mi-ar fi un lan de in prospeţimea lui, iubite, are gust de vin străin  Ce-i dă sângelui ocol, îi înneacă neputinţa     să păstrăm gustul, petale, celei care-a fost dorinţa.

Îngeri se sfădesc, nu în joacă-şi spun fiecare crede că e cel mai bun se-ntrec în ninsori, ceruri inventează în culori sublime, nourii pictează cum să-amestecăm zilele cu nopţi? flori de liliac, peste struguri copţi visele pierdute într-un lan de in ceai bun de măceşe, cănilor cu vin! într-un rai promis, dacă arunci privire vezi cum se transformă chinul în iubire nu există zână, fără un surâs sorb lacrimi curate şi le schimbă-n râs ...hohote se-aud, muzici cristaline ca să-ajung în rai, chiar să mor îmi vine dar mi-aş mai trăi,   zilele-mi puţine raiul pe pământ, cred că-mi şade bine! Da,  eşti fericit, plajă nu avem dar dansează inimi, în suav tandem steaua ta subţire, m-ai numit instant iubirea inundă suflete constant mă privesc cu jind alte stele mii rugăciuni şoptesc frunzele prin vii toamna asta vie, ne-a purtat noroace sufletul îi cântă inimii să joace... cum să nu tresar, înger alb şi bun? dacă mă întrebi, cum să nu îţi spun că respir curat, dar mă doare

  Tulburătoare umbre ascunde-n ochi mirarea Aşa-mpletită amar,  cu-o pândă ce se pierde În amintirea vie, a  lunii noastre… verde Ce-şi caută de-atunci culoarea şi cărarea   Iubire, lasă teama să-şi  mistuie arsura Rămâne-vor curate doar dimineţi cu noi Norocul ne pândeşte, din frunza de trifoi Degeaba închizi ochii, degeaba asmuţi… ura   Desăvârşim uitări, uitând cât doare visul Tot numărând haotic,  pe degete,  fiori  Mimând, nu ştiu să-aştept, iar tu, nu ştii să zbori Biet curcubeu pierdut, să-ţi inventez… culori?   Eu mă iubesc în tine, iar tu în mine… dori

  …tot aduni tânjind la aştri, fără număr vise vii iar în urma ta, tot stele strălucesc, iar tu nu ştii cum se sting efemeride, fără murmur sau fior inchizi ochii şoptind tandru: eh, le-a fost şi dor, şi dor...   sufletu-ţi stingher alungă, holdelor de amintiri ca amarnice neghine, remuşcări şi negre vini dorul are chip de înger cu oftatul arămiu de-ar avea şi gust de stele, Doamne, tare-aş vrea să ştiu!   simţi cu vraja poeziei, îţi răstoarnă ceru-n poală? chiar de este ruşinată, luna străluceşte goală… sări pârleazul veşniciei, dă-i curajului curaj cu încredere în tine, lasă-ţi sufleţelul gaj   obosită, poate, soarta va fi martor ocular timpul nu va sta în loc, ursuz, tulbure, avar îşi va adăpa căluţii la un colţ de nemurire universul plictisit, chiar va inventa o ştire :   * visători să fiţi – voi, oameni! Chinul nu-l aflaţi vreodată, Nimiciţi miasma urii, iar IUBIREA s-o daţi toată! * Despre gustul fericirii, nu tânjiţi, e-amăgitor s-o numi trecut, azi,