Sigur am ostenit! să împart tristeţea unei şoapte la pulsul nebun al unui somn suprem… mă tângui amar, dar nu dau nici o şansă minciunii adevărul îşi pune lumina pe umeri peste aripi verzi şi cărnuri aburite plâng ca un port ce nu şi-a cunoscut marea trădări îmi sfâşie pielea pe dinăuntru dar la fereastră-mi râd muşcate vii un balon de săpun mă poartă mărturie printre pereţii mânjiţi de întuneric în lumea asta fără chei dincolo de-alei sunteţi voi actorii lumii devoratori de te iubescuri savurând plaja urmelor cuvintelor mele în jurul sufletului se-nsufleţeşte o chemare se aude exact cum doare! din privit în privit am ostenit!