Motto:   "Acolo unde ești se află lumea întreagă." William Shakespeare Mă închipui a fi frunză, pe obraz o umbră şuie Se destramă în şuviţe ca lumina prin vitralii Pete cafenii din soare vor pistrui vioi să-mi puie Pe bărbie şi pe tâmple. Simt fiori uitaţi şi… stranii Şapte secole de-a rândul, şi tot şapte munţi de-aş trece Îndemnată şi de gânduri, şi de inima prea-plină Pe fereastra răstignită, în luciri, lumina rece Mă-nfioară a tristeţe. Doamne, iartă a mea vină! Am trezit zorii de-a valma, ei visau o iarnă albastră Visele rămân de-acum, nesfârşite, ne-ndulcite Picuri de-amintiri frumoase, curg suav de partea noastră Zornăie ca chihlimbarul tot în verde… şi-adormite În tăceri ne-om înnopta, ca-ntr-o mare fără valuri O perucă poartă vântul, semănând cu o vântoasă Împletim pe-ascuns cosiţe, tainicelor idealuri Minunată este viaţa. Hai s-o facem, mai frumoasă!

Un vid mă-nşfacă, eu mă las muşcată Cu degete fărâme mă închin... Încrederea nu-i oarbă, doar prea beată Ce trist e prea-puţinul când e plin… Prea plin de aşteptare ca o frunză Ce-şi vinde verdele între pământ şi cer Îţi simt amaru-nchipuit pe buză Narcotic, delirant, mustind de fier Ce-aş deveni un strop de sfinţişoară Din vise albe împletind aripi Cu ochi mijiţi, alint să-mi înfiripi! O naştere mi-ar fi a doua oară… La o-adică-i doar …închipuire Ca un pahar de vin prea roş’, prea plin Înghit în sec, curgi devorat prin mine Ca o clepsidră tristă, tot mă-nchin. x

                                                                 Motto: "Vis şi realitate -Voltaire Visam că-s împărat  pe-un colţ de rai, Iar tu - o fată care mă iubeai... Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna, Î n loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna... Ai să-nţelegi vreodată bucuria?! Pierdusem doar un fleac... Împărăţia ."   Tu, minunea mea-ntâmplată O arvună dată sorţii Poţi să-nvii şi marea moartă Să-i retezi curajul morţii Geamăt ce se pierde-n foc  Dar sortit să strălucească N-avem voie, timp, sau loc,  Doar scânteie-n cuib de iască. De-ar fi zorii despărţiţi Printr-o axă-ntortocheată Zor cu zor ar fi grăbiţi Să se pupe încă-odată.  Rentâlniți dintr-o nevoie Şi cu dulcele pe buze N-avem loc, nici timp, nici voie  Printre doruri călăuze. Dureros si sec ne-ngână Un argint la tâmplă-n dar Să te țin aș vrea de mână  Printr-al timpului hotar Dar din vise nevisate  Fără pizmă, și noroc Plâ

Doar dezgolind apusul de tăceri Şi picurând noroc în gândurile toate Ne învelim în foste primăveri Uitând gustul ruginei din păcate   Ce blând mă cerți iubite din priviri o muzică mă-alintă neștiută îmi risipești   închipuite   vini din ochii umezi și-amărui de ciută   Cu   buzele punând gingaș   peceți vrei să mă-nveți cum să trăiesc   cândva… ( nu înțeleg, cu genele mă cerți ) … cum vieţuiesc fără   iubirea   ta?   Nu spui nimic, în taină-mi spui “nebună” Sclipesc   steluțe-n ochi, nici cerul nu le are Din dragoste aș da o lume   chiar arvună Sau aş fura iubiri din galantare…     N-am învățat corect cuvântul "părăsire" Nici “a   uita”, curat nu-l știu a-l folosi Dar am luat maxim note la iubire Și-mi e prieten intim verbul   “a iubi”     Dintre stele ireale, peste suflete robite Gust-amar de mere coapte-n zi lăsată-a fi de post Abundenţă de săruturi,   zorile-s nefericite Rostuită din înalturi, azi i

  Opţiunile Administratorului Editare Comentariu Editare file proprii Ştergere Comentariu Editează postările de blog                Mi se-ntâmplă, tot mai des… coapsa surdă sângerândă pe-o streaşină a sorţii preş să fie… aşteptândă! *             Mi se cere, tot mai des… să-nchid ochii tot mai strâns pe-a destinului cărare să strâng urma… după plâns! *            Mi se scrie, tot mai des… pe manşetă albă, rece a cămăşii ce cuminte prin foc-de-gheaţă mă petrece *               Mi se pare tot mai des… că de-a surda urlă-n mine frici ce îmi despoaie blând temeri vechi ce strigă-n tine *                  Mi se tot promite des… Că zăbale or să poarte Bidivii de neînţeles Purtători de vieţi şi moarte * Mi se pare şi promite…                                    … scrie, cere şi se-ntâmplă… Pe hârtie… nu pe tâmplă!

  Despre plecări, nu ştie a vorbi nici-o plecare Nici despre amintirea unei miercuri dintr-o joi Singurătatea poartă acelaşi chip în fiecare dar Domnul a-nviat tăcerea anume pentru noi   S-au întâlnit târziu ai noştri ani   pe o cărare ce n-are umbră şi nici paşi vreodată călători Şi miezul zilei şi al nopţii contururi au   amare de când strivim zăpezile, agonizând datori…     pe viaţa asta prea-flămândă, îndatoraţi cu-o moarte De parcă n-am trăit niciunul, destul n-am mai iubit Înţelepciunea lumii nu ştie să mai poarte acelaşi nume simplu de mugur rătăcit…   În sânul florilor primite zace o ultimă sămânţă de poem Visul, vis curat părea. Ah, mă tem că ai apus demult Ce iluzie-n iluzia creată, nu este nuntă-n luciul din inel Întorceam privirile pierite, cu parfumu-i tare ca un scut   Amintiri în galben ducă-se, unde va pieri poteca noastră au furat tot zâmbetul iubirii şi o geană dorului iubit Azi în şoapta dimineţii faste, vechi amiez

  Dimineața trează, albă, iscodește dacă-mi ești guguștuci pe o polată, mi-au adus în cioc povești visele se plâng pe rând că doar noaptea le învie, așteptate sunt la mal, de corăbii de hârtie...   Tălpile își amintesc de flori, ierburi și nisipuri, de petale de cireș plânse-n alte anotimpuri timpul nu ne iartă, răul! Spinii se adună-n palme cern cuvintele cu grijă, alungând zâmbind sudalme...   Imitând un trai boem, ard cuvintele, mă tem că uitarea o să ne prindă, nici pe trepte, nici colea, unduite ca-ndoiala, sub pași drumurile gem nu las praful pe-amintiri, dragi îmi sunt și ar durea...   Palmele se strâng a rugă, genele schimbă blesteme vânturi oarbe au la glezne ciucuri buni pe orice vreme visele se plâng pe rând că doar noaptea le învie, așteptate sunt la mal, de corăbii de hârtie...