Încărunţesc fiori şi-mi ticăie amar în seri de-nsângerare a viselor zidite iubesc canicular un fel uitat de flori petale aurii străpung şi os şi minte… odăii sufletului meu îi născocesc pereţi să-i oblojească umbra lăsată pe podele nu-i număr risipirea nici voi să nu-mi cereţi un rid pierdut de suflet se chinuie-n atele atunci păstrează-ţi pacea printre sfioase gene doar verdelui privirii promite-i numai cer fiori timizi de soare s-or răspândi alene prin suflet ce scânteie şi nu se vrea stingher când timpul îmi aruncă cu praf de clipe-n ochi descânt de nenoroc şi mor … dintr-un deochi!