cu şuviţa rebelă pe fruntea palidă şi pulsul prea lent puteai să spui orice dar n-ai spus timorat fără luminiţe în ochi sărac speriat neiubitul meu deajuns puteam să plâng oricât sufletu-mi despuiat dar n-am... doar timpul a căzut în genunchi risipit pe asfalt implora să-l adun în palme joc de bile colorate şi sudalme demodate dar n-am... gândeam să mă-nalţ mai drept şi mai alb să plec puţin mai încolo, din mine, doream dar n-am... priveam ca la o vitrină străină priveam locul nostru acum prăfuit şi stingher, ilustrată uitată în alt cer dar n-am... aş pune un pariu că nu mi-am trăit viaţa asta câştigul va fi de ajuns pentru alte o sută ca ea dar n-am ... linia vieţii s-a şters în palma mea vinovată-i ploaia din pervaz prea târzie şi ea vrăbiile pământului vor disperate să strângă văzduhul spart tot iremediabil demers şi zâmbetul meu ars

Încărunţesc fiori şi-mi ticăie amar în seri de-nsângerare a viselor zidite iubesc canicular un fel uitat de flori petale aurii străpung şi os şi minte… odăii sufletului meu îi născocesc pereţi să-i oblojească umbra lăsată pe podele nu-i număr risipirea nici voi să nu-mi cereţi un rid pierdut de suflet se chinuie-n atele atunci păstrează-ţi pacea printre sfioase gene doar verdelui privirii promite-i numai cer fiori timizi de soare s-or răspândi alene prin suflet ce scânteie şi nu se vrea  stingher când timpul îmi aruncă cu praf de clipe-n ochi descânt de nenoroc şi mor … dintr-un deochi!

Sub un cer plin de suspine, limpede să-l sorbi de sete Ochiul bălţii de iubire parcă-ar vrea să ne îmbete, Dintr-o scorbură clipesc urme noi de stele vechi Singuratice vin umbre, strajă zilei stau perechi…   Brazi înalţă vârfuri lungi despicând văzduhul moale Lăsând urme înţepate cerului proptit la poale Cetinei îi curg săgeţi de lumină să ne scalde În miroznă de răşini sus pe culmile înalte…   Cuib de adevăr să facem în copacul vieţii noastre Trainic pentr-un pui de suflet al iubirii dintre noi Furii n-or ‘cerca să mute mai înalt cer cu năpaste Lăsând norii zdrenţuiţi şi neplânşi, doi câte doi…   Fierbe-n taină viaţa astăzi, mustăceşte timpul aiurit! Ochiul bălţii de iubire seacă, zimţii veşniciei muşcă-ncet Rasa omenirii zace, e durută crunt de neiubit Orizontu-nţepeneşte iată : are guler dat cu aspru-apret   Bucurie... vino să ne bucuri, fără tine buzele nu râd Scâncesc zorii cruzi, atârnă cerul risipit, uscat şi hâd! Te prefaci tristeţe preaumilă, noi -

Te-aştept ! de parcă aşteptarea e coală albă de hârtie Tăişul ei - o întâmplare, sfârşit ori început să-mi fie mi-i  negru negru albul zilei , nici zorii nu-mi zâmbesc de când ai pus un punct atât de mic, rotund şi ai plecat râzând Te strig! de parcă n-au auz, nici drumuri lungi, cărări subţiri Curgând prin umbre verzi strivite de lunecoase amintiri nu-i  albă albă neagra spumă  a îndoielii că te am Copacul vieţii a pierdut frunzişul tot şi-i ciot un…ram. Te vreau! De parcă vrerea toată s-ar oferi în dar la nuntă Sau nou născutului ce-am fost, oricât destinul o să-ascundă Amar amar e visul dulce , viu, tăinuit ca pe-o greşeală a zilei ce mi s-a promis, lumina-i sfântă să nu doară. Te-ascult! De parcă simfonie e pulsul gol de vreo minciună Cine-ar putea să mă trezească cu adevărul prins de mână? Prea tristă tristă e mirarea  în haina ei mustind de vicii Eu, sufletul amanetat risc şi-l salvez de-un şarpe-al fricii! Te strig, Te vreau, Te-ascult,

Cu-amintiri de dimineţi şi promisul cânt de seară * Moartea ne învie!  – aud...  Numai viaţa ne omoară! * Peste umăr nu-i nimică, dinainte... neştiute Clipe tainic speriate, câinii timpului asmute! Îmbibate-n aur stins şi cu ochi muiaţi în lacrimi Stau pe şnurul nopţii stele depănând poveşti şi datini Pieptiş şade într-o rână, paznic mut pe şaua serii Un luceafăr aminteşte cum au înflorit ieri merii: Albi şi plini de promoroacă, cu petale moi ca neaua Au înveselit văzduhul, slăbind vântului cureaua Să nu răscolească răul de miresme crengi ‘nfrunzite Umblând fluturaşi, tăunii şi albinele - ameţite Cu fustiţă mult prea scurtă dintr-o pală de furtună Luna-şi potoleşte plete, când pe sâni o să-i apună Ultimi licurici nătângi cu lucirea lor ascunsă Lângă-a bolţii balama cerului jelind, neunsă...     Desluşesc în murmur stins iar  o zisă , ca sudalmă: * Moartea ne învie!  – aud...  Numai viaţa ne omoară! * Nu ştiu de vorbea o piatră  sau era susp

Redacto La bursa de valori vom licita, purtând norocul floare la rever un fâlfâit de aripă în umbra ta de-ar fi să piară albastrul pur din cer! Te rog ! să nu mă chemi nicicând pe jumătate şi nici prin semne semănând cu iarba sufletului meu preablând i-ar fi impietate, părinţilor preasfinţi le-ar întina şi barba…   Ce preţ ar câştiga cinstit, doar o petală? în goana clipelor zburate-n vânt când chiar grădinii însăşi, visteria-i goală cu aur putrezindu-şi amarul în pământ! Te rog ! Trimite-ţi îngeriţa albă să-mi despletească gândurile multe cu nimb împodobit cu flori de nalbă purtând în ochi doar soare pe genele ei mute   Tot drămuind o aşteptare caldă nămeţi de zori-de-zi s-or aduna pieptiş în marea neputinţelor ce scaldă munţi despuiaţi de vremuri, ca pietriş! Te rog ! Ascultă-mă cu degetele toate, un tatuaj pe coaja fiinţei ce renaşte, m-oi aduna cuminte-n pumnul sorţii, poate, Vom învia ca-n Sfânta zi de Paște! Aşa strig

Motto:   "Acolo unde ești se află lumea întreagă." William Shakespeare Mă închipui a fi frunză, pe obraz o umbră şuie Se destramă în şuviţe ca lumina prin vitralii Pete cafenii din soare vor pistrui vioi să-mi puie Pe bărbie şi pe tâmple. Simt fiori uitaţi şi… stranii Şapte secole de-a rândul, şi tot şapte munţi de-aş trece Îndemnată şi de gânduri, şi de inima prea-plină Pe fereastra răstignită, în luciri, lumina rece Mă-nfioară a tristeţe. Doamne, iartă a mea vină! Am trezit zorii de-a valma, ei visau o iarnă albastră Visele rămân de-acum, nesfârşite, ne-ndulcite Picuri de-amintiri frumoase, curg suav de partea noastră Zornăie ca chihlimbarul tot în verde… şi-adormite În tăceri ne-om înnopta, ca-ntr-o mare fără valuri O perucă poartă vântul, semănând cu o vântoasă Împletim pe-ascuns cosiţe, tainicelor idealuri Minunată este viaţa. Hai s-o facem, mai frumoasă!